Lingua   

Il canto sospeso

Luigi Nono


Lingua: Tedesco


Ti può interessare anche...

'Hτανε μια φορά
(Nikos Xylouris / Νίκος Ξυλούρης)
Prejera (Crist pietàt dal nustri pais)
(Pier Paolo Pasolini)
Το μπλόκο της Καισαριανής
(Mikis Theodorakis / Mίκης Θεοδωράκης)


[1956]

Luigi Nono.
Luigi Nono.



Per tre voci soliste (soprano, contralto, tenore), coro ed orchestra
Testi tratti da Lettere dei condannati a morte della Resistenza Europea (Letzte Briefe zum Tode Verurteilter aus dem europäischen Widerstand, Zürich 1955)

da Nonoprojekt

Nell'opera originale i testi delle lettere sono letti in tedesco
In the original work the letters are read in a German translation
In der Originalfassung werden die Briefe in deutscher Übersetzung gelesen.





TESTO

Camminate nella luce
Per morbide vie, Geni felici;
Aliti divini d'aria luminosa
Leggeri vi toccano....

Ma a noi non è dato
riposare in un luogo
Dileguano precipitano
I mortali dolenti, da una
All'altra delle ore, ciecamente,
Come acqua di scoglio
In scoglio negli anni
Giù nell'ignoto.

Friedrich Hölderlin - Canto di Iperione o del destino
(trad.: Enzo Mandruzzato, Adelphi Milano 1977)


Dal 1933 al 1945 furono i Nazionalsocialisti a decidere delle sorti dell' Europa.

Molti degli Europei, compresi molti tedeschi, fecero quotidiana esperienza del terrore. Vi opposero resistenza, furono perseguitati ed uccisi.

E alla fine fu la guerra a perdere e la pace a vincere.

Della Primavera seguita all' 8 Maggio del 1945 si parla come una delle piú belle estati degli ultimi cinquant' anni: la guerra finita, il sole riscalda e illumina uno scenario di distruzione e di decomposizione. I morti si contano a milioni, annientata la cultura ebraica, le città rase al suolo.

Molti giovani hanno lasciato la vita in Grecia, Polonia, Italia, Russia, Francia, Spagna, Germania....
Nove anni più tardi, nel 1954, Thomas Mann scrive:
"Dobbiamo sempre ripensare e nel farlo ci si stringe il cuore a cosa ne sia stato della "vittoria del futuro", della Fede e della Speranza di questa gioventù e chiederci in che mondo viviamo. In un mondo di regressione maligna, in cui un odio fatto di pregiudizio e di mania persecutiva si accoppia ad un' ansia panica - Invano sarebbero dunque state La fede, la Speranza, la Capacità di sacrificio della gioventù Europea, che porta il bel nome di Resistenza internazionale, avanguardia in lotta per un mondo migliore ? Privo di senso i suoi ideali? Ed anche la m orte sarebbe stata per nulla? No, non puo essere.“ Dalla prefazione di Thomas Mann a "Lettere di condannati a morte della resistenza europea", uscito in Italia nella Edizione Einaudi e tradotto in seguito anche in Germania e Svizzera. Luigi Nono ha letto queste lettere.

Nono, italiano, nato e morto a Venezia, europeo, umanista, che intese da compositore eventi ed esperienze diverse, anche politiche, come risuonanti "cristalli del tempo". "Cristallo del tempo" in creazione continua, le cui particelle più piccole possiedono la forza stupenda e stupefacente di una creatività senza limiti, con effetto d'insieme e di risonanza interiore. Quasi come nella vita: "nella mia casa di Venezia, nel quartiere della Giudecca, si possono ascoltare sempre le campane: il loro suono viene da ogni dove, giorno e notte, attraverso la nebbia e col sole, con diverse risonanze e diversi significati. Sono i segni di vita della laguna del mare, di quel mare aperto a Prometeo...."

Nono scelse dal libro dieci lettere, per un testo d'un suo lavoro corale, scritto per la Radio tedescoccidentale nel 1956: Il Canto sospeso. Dall' ultima riga di una lettera scritta da una tedesca a suo marito, l'ultima:...."vado con la fede in una vita migliore per voi".
Luigi Nono:

"il messaggio di quelle lettere e' rimasto scolpito nel mio cuore, come in quello di tutti coloro che intendono queste lettere come testimonianza d' amore"

"Il Canto sospeso" come Credo, dunque, in una Europa della Pace, della Libertà, dell'Umanità...

Dov'è la verità ? La Storia non si ripete, ma è giusto ricordare. La Germania è di fresco riunificata, a pezzetti. E la comune via in Europa, un continente tra gli altri ?

Dobbiamo cercare di cambiare il mondo - un po' alla volta, pezzetto per pezzetto, per dimenticare tutto ciò che su questa terra non possiamo possedere - ad eccezione dell' amore......

traduzione di Rosetta Froncillo

So, dal mio lavoro a contatto con molti musicisti, quanto sia importante ed anche bello che persone di diversa cultura, religione ed estrazione si incontrino senza remore per completarsi a vicenda nel lavoro come nella vita. Ed è proprio questo spirito di tolleranza e di umanità a costituire il fulcro de „Il Canto sospeso“.

Claudio Abbado

„Il messagio in quelle lettere di condannati a morte è scolpito nel mio cuore come nei cuori di tutti quelli che considerano queste lettere come testimonienze d’amore , di cosciente determinazione e responsibilità verso la vita e come esempio di spirito di sacrifcio e di resistenza al nazismo, questo mostro dell’irrazionalità, che tentò d’annientare la ragione“

Luigi Nono


La lettera di Chaim è stata messa in musica anche dal cantautore Ivan della Mea nella canzone Se il cielo fosse bianco di carta

*


"Die Botschaft jener zum Tode verurteilten Menschen ist in mein Herz eingegraben wie in die Herzen all jener, die diese Briefe verstehen als Zeugnis von Liebe, bewußter Entscheidung und Verantwortung gegenüber dem Leben und als Vorbild einer Opferbereitschaft und des Widerstandes gegen den Nazismus, dieses Monstrum des Irrationalismus, welches die Zerstörung der Vernunft versuchte."
(Luigi Nono)

Im Jahr 1956 komponiert Luigi Nono eines der wichtigsten seiner Werke, den "Canto Sospeso", den schwebenden Gesang, eine Komposition für Sopran-, Alt- und Tenor-Solo, gemischten Chor und Orchester. Es wird am 24. Oktober unter der Leitung von Hermann Scherchen in Köln uraufgeführt. Das Werk ist eine Hommage an europäische Widerstandskämpfer des zweiten Weltkriegs, die von Wehrmacht und SS umgebracht wurden.

Die Briefe sind entnommen der deutschen Ausgabe ‘Lettere di condannati a morte della Resistenza Europea’ - Letzte Briefe zum Tode Verurteilter aus dem europäischen Widerstand Steinberg Verlag Zürich 1955

Nonoprojekt.
Anton Popov [Aнтон Попов]

26 Jahre - Lehrer und Journalist. Stammt aus einer Familie politisch Verfolgter, veröffentlichte Erzählungen und Gedichte. Er wurde am 23. Juli 1943 in Sofia füsiliert.

Liebe Mama, lieber Bruder, liebe Schwester,

Ich sterbe für eine Welt, die mit so starkem Licht, solcher Schönheit strahlen wird, daß mein eigenes Opfer nichts ist.

Tröstet Euch im Gedanken, daß für sie Millionen von Menschen in Tausenden von Kämpfen auf den Barrikaden und an den Kriegsfronten gestorben sind. Tröstet Euch im Gedanken, daß unsere Ideen siegen werden.

Anton

*

Andreas Likourinos [Αντρέας Λικουρίνος]

14 Jahre alt, Schüler, geboren in Kallithea/Athen. Ohne Prozeß am 5. September 1943 in Kessariani füsiliert.

Papa, Sie bringen mich nach Kessariani für die Hinrichtung zusammen mit sieben anderen Verhafteten. Ich bitte Dich, verständige ihre Familien. Betrübe Dich nicht. Ich sterbe für die Freiheit und das Vaterland.

Andreas

*

Elefthèrios Kiossès [Eλευθέριος Kιωσσής]

19 Jahre alt, Student der Literatur und Philosophie, am 5. Juni 1942 in Kessariani als Geisel erschossen.

Liebe Mama, Papa und Schwesterchen,

Heute am 5. Juni 1942 werden sie uns füsilieren. Wir sterben als Männer für das Vaterland. Ich leide durchaus nicht und darum ich will auch nicht, daß Ihr leidet. Ich will keine Klagen und keine Tränen. Habt Geduld. Ich wünsche Euch, daß Ihr glücklich seid und Euch meinetwegen nicht betrübt. Grüße von ganzem Herzen an alle. Wir sind unserer Ahnen und Griechenlands würdig. Ich zittere nicht, und ich schreibe Euch aufrecht auf meinen Füßen stehend. Ich atme zum letzten Mal die wohlriechende hellenische Luft unter dem Hymettos. Es ist ein wunderbarer Morgen. Wir haben kommuniziert und haben uns auch mit Kölnisch Wasser besprengt, das einer in seiner Tasche hatte.

Lebe wohl Griechenland, Mutter der Heroen

Lefteris

*

Konstantinos Sirbas [Kωνσταντίνος Σίρμπας]

22 Jahre alt, Friseur. In Gegenwart seines Vaters auf dem Hauptplatz in Trikala am 18. April 1943 gehängt.

Mein verehrter Vater, in zwei Stunden werden sie mich auf dem Platz hängen, weil ich ein Patriot bin. Da kann man nichts machen. Sei nicht verbittert, Vater, so war es mir beschieden. Ich sterbe in Gesellschaft. Lebe wohl. Auf Wiedersehen in einer anderen Welt. Ich erwarte Euch, und der Tag, wann Ihr kommen werdet, wird ein Festtag sein. Meine Kleider holet bei der Polizei. Meine Brieftasche enthielt nichts, aber sie ist neu. Nimm Du sie Papa. Erinnere Dich, daß Dein Sohn verbittert ist, daß er die Glocken der Freiheit nicht hören wird.

Kostas -
es stand geschrieben, daß ich im April sterbe.

*

Chaim

14 Jahre, Bauernsohn, geboren in Galizien. Er wurde bei einer Razzia aufgegriffen und mit Tausenden anderen jungen Juden in das Lager Pustkow gebracht und dort getötet. Der durch den Stacheldraht gesteckte Brief wurde von einem Bauern gefunden und den Eltern des Jungen gegeben.

Meine lieben Eltern,

Wenn der Himmel Papier und alle Meere der Welt Tinte wären, könnte ich Euch mein Leid und alles, was ich rings um mich sehe, nicht beschreiben. Das Lager befindet sich auf einer Lichtung. Vom frühen Morgen an treibt man uns in den Wald zur Arbeit. Meine Füße bluten, weil man mir die Schuhe weggenommen hat. Den ganzen Tag arbeiten wir, fast ohne zu essen, und nachts schlafen wir auf der Erde - auch die Mäntel hat man uns weg genommen.

Jede Nacht kommen betrunkene Soldaten und schlagen uns mit Holzstöcken, und mein Körper ist schwarz von blutunterlaufenen Flecken wie ein angekohltes Stück Holz. Bisweilen wirft man uns rohe Karotten oder eine Runkelrübe hin, und es ist eine Schande: hier prügelt man sich, um ein Stückchen oder ein Blättchen zu erwischen. Vorgestern sind zwei Buben ausgebrochen, da hat man uns in eine Reihe gestellt, und jeder Fünfte wurde erschossen. Ich war nicht der Fünfte, aber ich weiß, daß ich nicht lebend von hier fortkomme.

Ich sage allen Lebewohl und weine.

*

Eusebio Giambone

40 Jahre alt, Maschinensetzer, geboren in Monferrato/Asti. Beteiligte sich mit Gramsci und Parodi an der Besetzung von Fabriken. 1923 zur Auswanderung nach Frankreich gezwungen, arbeitete nach der Besetzung Frankreichs durch die Deutschen im Widerstand. Aus Frankreich ausgewiesen, kehrte er nach Turin zurück und schloß sich dort der Widerstandsbewegung an. Am 5. April 1944 von einem Exekutionskorps der Republikanischen Nationalgarde, G.N.R., auf dem nationalen Schießplatz Martinetto in Turin füsiliert.

Nach wenigen Stunden werde ich mit Sicherheit nicht mehr sein, aber sei gleichwohl versichert, daß ich ruhig und gefaßt vor dem Exekutionskorps stehen werde, so wie ich jetzt bin, wie ich es während jener zwei Tage eines Scheinprozesses war, wie ich es war bei der Verkündung des Urteils, denn ich wußte schon zu Beginn jenes Scheinprozesses, daß das Ergebnis ein Todesurteil sein werde.

Sind jene, die uns verurteilen, auch so ruhig? Sicherlich nicht.

*

Irina Malozon [Ирина Maлозон]

Mitglied der Jugendorganisation Komsomol. Verteilte Material, das ihr Onkel (der gleiche, an den der Brief gerichtet ist) verfaßte. Übte im Widerstand Verbindungstätigkeit aus, wurde von den Deutschen gefangen genommen und getötet.

Lieber Onkel,

Ich habe keine Angst vor dem Tod. Es tut mir bloß leid, nur so kurz gelebt und wenig für mein Land getan zu haben. Onkel, jetzt habe ich mich ans Gefängnis gewöhnt. Ich bin nicht allein, wir sind viele. Onkel, deswegen habe ich keine Angst vor dem Tod. Sag Mutter, sie soll nicht weinen. Ich hätte ohnehin nicht lange mit ihr gelebt. Ich hatte meinen Weg. Mutter soll das Geld verstecken, sonst stehlen es die Deutschen.

Lebe wohl, Deine Nichte Irina

*

Ljubka Schewtzowa [Любка Щевцова]

Mitglied der Jugendgruppe Molodaia Gwardija (Junge Wacht) wurde von den Deutschen verhaftet und gefoltert. Am 7. Februar 1943 wurde sie, eine Woche vor der Befreiung Krasnodons, durch die SS getötet.

Leb wohl, Mutter, Deine Tochter Ljubka geht fort in die feuchte Erde.


*

Esther Srul

Im September 1942 wurden diejenigen der 10000 Einwohner von Kowel in Wolhynien, die noch nicht getötet worden waren, in die Synagoge eingesperrt. Gruppenweise wurden die Gefangenen rausgelassen und erschossen. Eine Frau überlebt, sie wurde wahnsinnig. In den Trümmern der Synagoge fand man Botschaften in jiddischer Sprache.

Die Tore öffnen sich. Da sind unsere Mörder. Schwarzgekleidet. An ihren schmutzigen Händen tragen sie weiße Handschuhe. Paarweise jagen sie uns aus der Synagoge. Liebe Schwestern und Brüder, wie schwer ist es, vom schönen Leben Abschied zu nehmen. Die Ihr am Leben bleibt, vergeßt nie unsere kleine jüdische Straße. Schwestern und Brüder, rächt uns an unseren Mördern.

Esther Srul, ermordet am 15. September 1942

*

Elli Voigt

32 Jahre alt, geboren in Berlin. Kam mit der geheimen Widerstandsbewegung der Arbeiter in Berührung. Zu ihrer Verhaftung und ihrem Prozeß gibt es keine Unterlagen. Am 8. Dezember 1944 enthauptet.

Mein lieber Kamerad,

Es ist mir vergönnt, mich noch von Dir zu verabschieden, was leider den meisten Menschen nicht möglich ist. Ich weiß, Du würdest, wenn es in Deiner Macht stände, mir das Schwerste abnehmen. Doch jeder muß für das, was er getan hat, selbst einstehen. Meine Liebe zu Dir macht es mir leichter, als ich glaubte. Daß ich Dich bis ins Grab liebe, brauche ich wohl nicht zu versichern. Sei den Kindern immer das, was ich an Dir hatte, ein Kamerad. In der Hoffnung auf das Leben gehe ich in den Tod. Ich gehe im Glauben an ein besseres Leben für Euch.

11/7/2005 - 10:46




Lingua: Italiano

VERSIONE ITALIANA delle lettere e delle biografie

Versione italiana delle lettere. E' stata accuratamente riveduta e sono state tradotte ex novo le introduzioni [RV].
Nonoprojekt
Anton Popov [Aнтон Попов]

26 anni, insegnante e giornalista, poeta e scrittore. Proveniente da una famiglia di perseguitati politici, pubblicò racconti e poesie. Fucilato il 23 luglio 1943 a Sofia.

Cara mamma, caro fratello, cara sorella,

io muoio per un mondo che splenderà con luce tanto forte, con tale bellezza che il mio stesso sacrificio è nulla.

Confortatevi pensando che per esso sono morti milioni di uomini in migliaia di lotte sulle barricate e sui fronti di guerra. Consolatevi pensando che muoio per la giustizia. Consolatevi pensando che le nostre idee vinceranno.

Anton

*

Andreas Likourinos [Αντρέας Λικουρίνος]

14 anni, nato a Kallithea (Atene). Fucilato senza processo il 5 settembre 1943 a Kessariani.


Papà,

mi portano a Kessariani per l’esecuzione insieme ad altri sette detenuti. Ti prego di informare le loro famiglie di quanto accade. Non ti rattristare.

Andreas

*

Elefthèrios Kiossès [Eλευθέριος Kιωσσής]

19 anni, studente di lettere e filosofia. Fucilato come ostaggio il 5 giugno 1942 a Kessariani.


Cara mammina, papà e sorelline

oggi 5 giugno '42 ci fucileranno. Moriamo da uomini per la patria. Non soffro affatto e così non voglio che voi soffriate. Non voglio pianti né lacrime. Abbiate pazienza. Vi auguro di essere felici e non addoloratevi per me. Saluti di tutto cuore a tutti. Siamo degni dei nostri avi e della Grecia. Non tremo affatto, e vi scrivo dritto in piedi. Respiro per l’ultima volta la profumata aria ellenica sotto l’Imetto. È una mattina meravigliosa. Abbiamo fatto la comunione e ci siamo anche spruzzati con acqua di colonia che un tale aveva in tasca.

Addio Ellade, madre di eroi

Lefteris

*

Konstantinos Sirbas [Kωνσταντίνος Σίρμπας]

22 anni, barbiere. Impiccato, presente suo padre, sulla piazza principale di Trikala il 18 aprile 1943.


Venerato mio padre,

fra due ore mi impiccheranno nella piazza perché sono patriota. Non c’è nulla da fare. Non ti amareggiare, padre; così era scritto per me. Si muore in compagnia. Addio. Arrivederci all’altro mondo, vi aspetterò, e il giorno che giungerete sarà festa. La mia roba la prenderai dalla Polizia. Il mio portafoglio non aveva dentro niente. Però e nuovo. Prendilo tu, papà. Ricordati che tuo figlio se ne va amareggiato perché non sentirà le campane della libertà.

Kostas -
Era scritto, che io morissi in aprile.

*

Chaim

14 anni, figlio di contadini galiziani. Catturato durante un pogrom, mandato assieme a migliaia di altri ragazzi nel lager di Pustkow, dove fu ucciso. La lettera, lanciata oltre il recinto di filo spinato, fu trovata da un contadino e consegnata ai genitori del ragazzo.

Miei cari genitori,

se il cielo fosse carta e tutti i mari del mondo inchiostro, non potrei descrivervi le mie sofferenze e tutto ciò che vedo intorno a me. Il campo si trova in una radura. Sin dal mattino ci cacciano al lavoro nella foresta. I miei piedi sanguinano perché ci hanno portato via le scarpe. Tutto il giorno lavoriamo quasi senza mangiare e la notte dormiamo sulla terra - ci hanno portato via anche i nostri mantelli.

Ogni notte soldati ubriachi vengono a picchiarci con bastoni di legno, e il mio corpo è nero di lividi come un pezzo di legno bruciacchiato. Alle volte ci gettano qualche carota cruda, una barbabietola, ed è una vergogna: ci si batte per averne un pezzetto e persino qualche foglia. L’altro giorno due ragazzi sono scappati, allora ci hanno messo in fila e ogni quinto della fila veniva fucilato. Io non ero il quinto, ma so che non uscirò vivo di qui.

Dico addio a tutti e piango.

*

Eusebio Giambone

40 anni, tipografo, nato nel Monferrato (Asti). Assieme a Gramsci e Parodi partecipò all’occupazione di alcune fabbriche. Nel 1923 fu costretto a rifugiarsi in Francia, dove agì nella resistenza dopo l’occupazione della Francia da parte dei tedechi. Espulso dalla Francia, ritornò a Torino dove si unì alla Resistenza. Il 5 aprile 1944 fu fucilato da un plotone di repubblichini al campo di tiro nazionale di Martinetto, a Torino.

Fra poche ore io certamente non sarò più, ma sta' pur certa che sarò calmo e tranquillo di fronte al plotone di esecuzione come lo sono attualmente, come lo fui durante quei due giorni di simulacro di processo, come lo fui alla lettura della sentenze, perché sapevo già all’inizio di questo processo che la conclusione sarebbe stata la condanna a morte.

Sono così tranquilli coloro che ci hanno condannati? Certamente no!

*

Irina Malozon [Ирина Maлозон]

Fece parte dell’organizzazione giovanile Komsomol, distribuendo del materiale che lo zio (lo stesso cui è indirizzata la lettera) aveva composto per lei. Svolse attività di collegamento per la Resistenza. Catturata dai tedeschi e giustiziata.

Caro zio,

non ho paura della morte, mi dispiace soltanto di aver vissuto poco, di aver fatto poco per il mio paese. Zio, ormai mi sono abituata al carcere, non sono sola, siamo in molti. Zio, però non ho paura della morte. Dite alla mamma che non pianga. Tanto non sarei egualmente vissuta per molto tempo con lei. Io avevo la mia strada. Che la mamma nasconda il grano, sennò i tedeschi se lo pigliano. Vostra nipote.

*

Ljuba Scevtsova [Любка Щевцова]

Membro del gruppo giovanile Molodaja Gvardija („Giovane Guardia"), fu imprigionata dai tedeschi e torturata. Il 7 febbraio 1943, una settimana prima della liberazione di Krasnodon, fu uccisa dalle SS.

Addio mamma, tua figlia Ljubka se ne va nell’umida terra.

*

Esther Srul

Nel settembre 1942, coloro che dei 10000 abitanti di Kowel, in Volinia (Polonia), ancora non erano stati uccisi, furono rinchiusi nella sinagoga. I prigionieri furono fatti uscire a gruppi e abbattuti. Una donna sopravvisse, ma impazzì. Nei tamburi della sinagoga furono rinvenuti messaggi in lingua yiddish.

Le porte si aprono. Eccoli, i nostri assassini. Vestiti di nero. Sulle loro mani sporche portano guanti bianchi. A due a due ci cacciano dalla sinagoga. Care sorelle e fratelli, come è duro dire addio per sempre alla vita così bella. E, quelli che restano in vita, non dimenticate mai la nostra innocente piccola via ebraica. Sorelle e fratelli, vendicatevi sui nostri assassini.

Esther Srul, uccisa il 15 settembre 1942

*

Elli Voigt

32 anni, operaia berlinese. Entrò in contatto con il movimento clandestino di resistenza. Nessuna prova fu addotta per il suo incarceramento e per il processo. Decapitata l’8 dicembre 1944.

Mio caro compagno,

mi è dato di potermi ancora congedare da te, cosa che ai più non è purtroppo concessa. Lo so, se tu ne avessi la possibiltà, ti prenderesti il peggio in vece mia; ma ognuno, di ciò che fa, deve rispondere di persona. Il mio amore per te mi rende tutto più facile di quanto non avrei creduto. Non occore assicurarti ancora che ti amerò fino alla tomba. Per i bambini sii sempre quello che sei stato per me, un compagno! Sperando nella vita, mi avvio alla morte. Vado con la fede in una vita migliore per voi.

11/7/2005 - 10:48




Lingua: Inglese

ENGLISH TRANSLATION of the letters and biographies
VERSIONE INGLESE delle lettere e delle biografie

English translation of the letters.
Final letters written by European anti-fascist resistance fighters who had been condemned to death.
The translations have been carefully revised and full introductions added.
Nonoprojekt

„The message in those letters from people condemned to death has carved itself into my heart, just as it was carved into the hearts of all those who understand these letters as testimonies of love, as conscious decisions and responsibility towards life, and as a model of sacrifice and resistance to Nazism, that monstrosity of irrationalism that tried to destroy reason."
(Luigi Nono)
Anton Popov [Aнтон Попов]

Aged 26, Bulgarian teacher and journalist. Poet and writer. His family was victim of political persecution. Executed in the Sofia Central Prison on July 23rd, 1943.

Dear Mother, Dear Brother, Dear Sister,

I am dying for a world which glows with such light, such beauty, that my sacrifice is nothing.

Take comfort in the thought that millions have died for this world, in thousands of battles, on the barricades and in war. Take comfort in the thought that I am dying for justice. Take comfort in the thought that our ideas will triumph in the end. ...

Anton

*

Andreas Likourinos [Αντρέας Λικουρίνος]

Aged 14. A student from Kallithea, Athens, Greece. Executed without trial on September 5th, 1943 in Kessariani.

Papa!

They are taking me to Kessariani to be executed with seven other prisoners ... (Andreas gives their names). Please try to let their families know. Don't be sad. I am dying for freedom and for our country.

Andreas

*

Elefthèrios Kiossès [Eλευθέριος Kιωσσής]

Aged 19, student, Greece. Studied literature and philosophy. Taken hostage and executed on June 5th, 1942 in Kessariani.

Dear Mother, Father and little sister,

They are going to shoot us today, 5 June 1942. We will be dying as men for our country. I'm not suffering and I don't want you to suffer either. I want no grief and tears. Be patient. I want you all to be happy, not sad because of me. My heartfelt greetings to everyone. We are worthy of our forefathers and Greece. I'm not trembling, I'm standing firm and upright as I write to you. I am breathing the sweet Hellenic air beneath Mount Hymettus for the last time. It's a wonderful morning. We have received Communion and sprinkled ourselves with eau de Cologne that one of us had in his pocket.

Farewell Greece, mother of heroes. Farewell my dear ones. Prove yourselves worthy of us.

Lefteris

*

Konstantinos Sirbas [Kωνσταντίνος Σίρμπας]

Aged 22. Hairdresser, Greece. Hanged before the eyes of his father on April 18th, 1943 in Trikala.

My dearest Father,

In two hours they are going to hang me in the square because I'm a patriot. Nothing more can be done about it. Don't be bitter, Father, this is the way it was destined to be. I'm not dying alone. Farewell. ... We will meet again in the world to come. I shall be waiting for you and the day you arrive will be a day of great festivity. Please collect my clothes from the police. My wallet was empty, but it's new. You have it, Father. ... Remember, your son is leaving with only one regret: that he won't live to hear the bells of freedom. ...

Kostas -
I was destined to die in April.

*

Chaim

Aged 14. Son of a farmer from Galicia (Poland). He was taken in a pogrom and deported together with thousands of young Jews to a camp in Pustkow, where he was murdered. His letter, cast outside the barbed wire fence, was found by a peasant and then given to the boy’s family.

My dear parents;

If all the heavens were paper and all the seas of the world were ink, I could not describe to my suffering to you and all that I see around me.

The camp is in a clearing. They drive us to work in the forest at daybreak. My feet are bleeding because they took my shoes away. We work all through the day with almost nothing to eat and at night we sleep on the bare floor (they took our coats away too).

Every night drunken soldiers come and beat us with wooden clubs and my body is black with scabs and bruises. It looks like a piece of charred wood. Sometimes they throw us a few raw carrots or a turnip and it's terrible: everyone starts fighting to try and get just the tiniest piece or one of the leaves. The day before yesterday two boys escaped so they lined us up and shot every fifth person in the row. I wasn't the fifth but I know I won't get out of here alive.

I bid farewell to you all, dear Mama, dear Papa, dear brothers and sisters, and I am crying ...

*

Eusebio Giambone

Aged 40, a typesetter from Montferrato/Asti, Italy. He took part in the occupation of a number of factories together with the Communist leader Antonio Gramsci and Parodi. In 1923 he had to seek refuge in France, where he joined the Maquis after France’s occupation by Germans. On April 5, 1944, he was executed by a Fascist National Guard squad in the national shooting range of Martinetto, Turin.

I know for certain that in a few hours I will no longer exist, but you can rest assured that I shall face the firing squad calm and composed, just as I am now, as I was during the two-day show trial, as I was when the sentence was announced, because I knew from the start of that so-called trial that it would end in a death sentence.

Are those who condemned us just as calm? I'm sure they're not! ...

*

Irina Malozon [Иpина Maлозон]

A member of the Resistance Youth Organization Komsomol. She distributed written material composed for her by her uncle (the same to which the letter is addressed). She also acted as a link for the Resistance movement. Captured by the Germans and executed.


Dear Uncle,

I have no fear of death. I'm only sorry to have lived such a short life and to have done so little for my country. ... Uncle, I've grown accustomed to prison now, I'm not alone, there are many of us. ... Uncle, that's why I'm not afraid of death. Tell mother not to cry. I wouldn't have lived with her for ever anyway. I had my own life to lead. Tell mother to hide the money or else the Germans will steal it. Farewell, your niece.

*

Lyubka Shevtsova [Любка Щевцова]


Member of the Resistance Youth Organisation Molodaya Gvardiya. Arrested by the SS, tortured and murdered in Krasnodon on February 7th, 1943.

Farewell mother, your daughter Lyubka is going now, down into the humid earth.

*

Esther Srul

In September 1942, those of the 10000 inhabitants of Kowel (Wolhynien, Poland) who had not been killed yet, were locked in the synagogue, then let out by groups and mercilessly shot dead. A woman came to survive, but she went mad. A number of messages written in Yiddish were hidden in the tambours of the synagogue, where they were found later.

The doors are opening. There are our murderers. Dressed in black. They are wearing white gloves on their filthy hands. They are driving us out of the synagogue in pairs. Dear sisters and brothers, how hard it is to part for ever from this beautiful life. You who live on should never forget our innocent little Jewish street. Sisters and brothers, avenge us on our murderers.

Esther Srul
murdered on 15 September 1942

*

Elli Voigt

Aged 32, a woman worker from Berlin. Involved with Labour Resistance. No evidence was brought for her emprisonment and process. Beheaded on December 8th, 1944.

My dear husband,

I've been allowed to say goodbye to you, a chance that, sadly, most people aren't given. I know that if it were in your power, you would relieve me of the heaviest burden. But everyone must stand up and answer for their own actions. My love for you makes it easier than I had imagined. That I'll love you until I die is something I'm sure I don't have to tell you. Always be to the children what you were to me: a comrade. ... I have hope in life as I go to my death. I go believing in a better life for you all.

11/7/2005 - 10:57




Lingua: Francese

VERSION FRANÇAISE des lettres et des biographies
VERSIONE FRANCESE delle lettere e delle biografie

Les Lettres - Version française
Traduction: Liceo Ginnasio Galvani, contrôlée et corrigée par Riccardo Venturi avec adjonction des notes biographiques.
Nonoprojekt.
Anton Popov

26 ans, enseignant et journaliste. Poète et écrivain. Sa famille était victime du régime politique. Exécuté à la prison centrale de Sofia le 23 juillet 1943.

Chère Maman ! Cher frère ! Chère sœur !

Mon sacrifice n'est rien à côté de ce monde pour lequel je meurs, et qui rayonnera tant de lumière, tant de beauté.

Consolez-vous à la pensée que des millions d'hommes sont morts pour lui dans des milliers de combats, sur les barricades et au front. Consolez-vous à la pensée que je meurs pour la justice. Consolez-vous et pensez que nos idées vaincront.

Anton

*

Andréas Likourinos

14 ans, né à Kallithéa (Athènes). Fusillé sans procès le 5 septembre 1943 à Kessariani.

Papa!

Ils vont m’emmener à Kessariani pour me fusiller avec sept autres prisonniers. Je t'en supplie, préviens leurs familles. Ne sois pas triste. Je meurs pour la liberté et pour la patrie.

Andréas

*

Elefthérios Kiossès

19 ans, étudiant à la faculté de lettres et philosophie. Pris en otage et exécuté le 5 juin 1942 à Kessariani.

Chère Maman, cher Papa, chères petites sœurs !

Aujourd'hui, 5 juin 1942, ils vont nous fusiller. Nous mourons en hommes, pour la patrie. Je ne souffre absolument pas, c'est pourquoi je ne veux pas que vous souffriez vous-mêmes. Je souhaite que vous soyez heureux et que vous ne vous affligiez pas de mon sort. Transmettez mes amitiés les plus chaleureuses à tous. Nous sommes dignes de nos ancêtres et de la Grèce. Je ne tremble pas et vous écris droit sur mes deux jambes. Je respire pour la dernière fois ces délicieux parfums de l'air hellénique en contrebas de l'Hymette. Cette matinée est merveilleuse. Nous avons fait la communion et nous sommes aussi aspergés avec l'eau de Cologne que l'un d'entre nous avait dans sa poche.

Adieu Grèce, mère de tous les héros.

Lefteris

*
Konstantinos Sirbas [Kωνσταντίνος Σίρμπας]

22 ans, friseur. Pendu devant les yeux de son père le 18 avril 1943, à Trikala.

Mes chers parents !

Dans deux heures on va me pendre sur la place pour être un patriote. Il n'y a plus rien à faire. Père, ne sois pas triste. C'est le sort qui m'attendait. Je meurs en bonne compagnie. Adieu. Je vous dis au revoir dans l'autre monde; je vous y attendrai et le jour de votre venue sera un jour de fête. Venez récupérer mes vêtements à la police. Il n'y avait rien dans mon portefeuille. Mais il est tout neuf; prends-le Papa. Souviens-toi que ton fils part rempli d'amertume à l'idée de ne pas pouvoir entendre les cloches de la liberté.

Kostas.
Il était écrit que je mourrais en avril.

*

Khaïm

14 ans, fils d’un paysan juif de Galice, en Pologne. Il fut capturé dans un pogrom et déporté avec des milliers de jeunes juifs dans le camp de concentration (et d’extermination) de Pustków, où il trouva la mort. Sa lettre, écrite en yiddish, fut lancée à l’extérieur du camp à travers les barbelés et ramassée fortuitement par un paysan qui la donna à la famille du garçon à la fin de la guerre.

Mes cher parents!

Si le ciel entier n'était que du papier et toutes les mers du monde de l'encre, cela ne suffirait pas à vous décrire mes souffrances et tout ce que je vois autour de moi. Le camp se trouve dans une clairière. Dès le petit matin on nous mène de force dans la forêt pour y travailler. Mes pieds sont en sang parce qu'on m'a confisqué mes chaussures. Nous travaillons toute la journée, pratiquement sans manger, et la nuit nous dormons à même le sol (on nous à également confisqué nos manteaux).

Toutes les nuits, des soldats ivres viennent nous battre avec des bâtons; mon corps entier est noir d'hématomes et ressemble à un bout de boit calciné. De temps à autre on nous jette quelques carottes crues ou une betterave fourragère, et c'est absolument honteux: on se bat pour une malheureuse feuille. Avant-hier, deux garçons se sont échappés. Ils nous ont mis tous sur un rang et en ont fusillé un sur cinq. J n'étais pas le cinquième mais je sais que je ne sortirai pas vivant d'ici.

Je vous dis adieu en pleurant.

*

Eusebio Giambone

40 ans, typographe du Monferrat, province d’Asti, Italie. Il prit part à l’occupation des usines à côté d’Antonio Gramsci et de Parodi. En 1923, il dut se réfugier en France où il joignit le maquis après l’occupation allemande. Le 5 avril 1944 il fut exécuté par un peloton de la Garde Nationale Fasciste au champ de tir national de Martinetto, près de Turin.

Il est certain que je ne serai plus vivant dans quelques heures, mais tu peux être assuré que je me présenterai avac calme et contenance devant mon corps d'exécution, tel que je le suis à présent, tel que je l'ai été durant les deux jours de ce faux procès et tel que l'ai été lorsque le jugement a été rendu. Dès le début de ce faux procès, je savais qu'il aboutirait à une mise à mort.

Ceux qui nous ont condamnés font-ils preuve du même calme? Sûrement pas !

*

Irina Malozon

Membre de l’organisation juvénile Komsomol. Elle distribua du matériel écrit pour elle par son oncle (le même à qui la lettre est addressée). Elle agit aussi comme liaison pour la Résistance. Capturée par les allemand et exécutée.


Mon cher oncle,

je n’ai pas peur de la mort, je regrette seulement de n'avoir vécu que si peu de temps et de n'avoir guère fait plus pour mon pays. Oncle, je me suis maintenant habituée à la prison et ne suis pas seule, nous sommes nombreux. C'est pourquoi, cher oncle, je n'ai pas peur de la mort. Dis à maman qu'elle ne doit pas pleurer. De toute façon, je n'aurais pas vécu longtemps avec elle. J'avais mon propre chemin à suivre. Il faut que maman cache l'argent, sinon les Allemands vont le lui voler. Ta nièce Irina.

*

Lioubka Chevtsova

Membre de l’organisation juvénile de Résistance Molodaïa Gvardia. Arrêtée par les SS, torturée et assassinée à Krasnodon le 7 février 1943.


Adieu, Mère, ta fille Lioubka part rejoindre à jamais la terre humide.

*

Esther Sroul

En septembre 1943, ceux parmi les 10.000 habitants de la ville de Kowel (Volinie, Pologne) qui n’avaient pas été tués furent enfermés dans la synagogue, et puis faits sortir en groupes et abattus sans pitié. Une seule femme survécut, mais elle devint folle. Quelques messages écrits en yiddish furent cachés dans les tambours de la synagogue, où ils furent retrouvés à la fin de la guerre.

Les portes s'ouvrent. Voilà nos assassins, tous habillés en noir. Ils cachent leurs mains sales dans des gants blancs. Ils nous chassent de le synagogue deux par deux. Que c’est dur de faire ses adieux à la vie, si belle, chers frères es sœurs. Vous qui restez en vie, n'oubliez jamais notre petite rue juive, innocente. Frère et sœur, vengez-nous de nos assassins.

Esther Sroul, assassinée le 15 septembre 1942

*

Elli Voigt

32 ans, ouvrière berlinoise. Membre de la Résistance des travailleurs allemands. Imprisonnée et jugée sans preuves. Condamnée à la décapitation et exécutée le 8 décembre 1944.

Mon cher compagnon !

Il m'est accordé de prendre encore congé de toi, ce qui est malheureusement impossible à la plupart. Je sais que tu chercherais à me décharger du fardeau le plus lourd si tu étais en condition de la faire. Mais chacun doit répondre personnellement de ses actes. Mon amour pour toi me rend ce joug plus supportable que je ne le pensais. Inutile de te dire ici combien je t'aime, jusqu'à la mort. Sois toujours pour les enfants ce que j'ai trouvé en toi, un camarade. Je meurs en plaçant tout mon espoir dans la vie. Je quitte ce monde dans la foi en une vie meilleure pour vous. Nous voulons être forts.

11/7/2005 - 11:00




Lingua: Croato

HRVATSKI PRIJEVOD pisma i biografija
VERSIONE CROATA delle lettere e delle biografie


Hrvatski prijevod pisma i biografija. Pravopis je bio popravio.
Versione croata delle lettere e delle biografie. L'ortografia è stata corretta.
Anton Popov [Aнтон Попов]

26 godina - učitelj i novinar. Potice iz porodice političkih prognanika; objavio je priče i poeziju. Streljan je 23. srpnja 1943. godine u Sofiji.

Draga mama, dragi brate, draga sestro

Umirem za svijet koji je tako svetao i zrači takvom ljepotom, da je vrijedan moje žrtve. Utješite se mislju da su za taj svijet umrli milijuni ljudi i tisuće boraca na barikadama. Utješite se mislju da će naše ideje pobjediti.

Anton

*

Andreas Likurinos [Aντρέας Λικουρίνος]

14 godina - učenik; rođen u Kalitei / Atini. Streljan je bez sudskog procesa 5. rujna 1943. godine u Kesariani.

Tata, doveli su me u Kesariani da me pogube zajedno sa još sjedmoricom zatvorenika. Molim te obavijestiti o tome njihove porodice. Ne budi tužan. Umirem za slobodu i domovinu.

Andreas

*

Eleftherios Kiosses [Eλευθέριος Kιωσσής]

19 godina, student književnosti i filozofije, ubijen kao talac 5. lipnja 1942. godine u Kesariani.

Dragi mama, tata i sestrice,

danas, 5. lipnja 1942. godine bit ćemo streljani. Umiremo kao ljudi za domovinu. Ne žalim zbog toga i ne bih volio da vi žalite. Ne želim tužbalice i suze. Imajte strpljenje. Želim da budete sretni i da ne tugujete zbog mene. Od sveg srca vas sve pozdravljam. Mi smo dostojni naših predaka i Grčke. Ne drhtim i pišem vam ove reći uspravno stojeći na nogama. Posljednji put udišem mirisni helenski vazduh pod Himetosom. Predivno je jutro. Upravo smo pricali i poprskali se kolonjskom vodom koju je jedan od nas imao u džepu. Neka živi Grčka - majka heroja.
Lefteris

*

Konstantinos Sirbas [Kωνσταντίνος Σίρμπας]

22 godine- frizer. Obješen u prisustvu svog oca na glavnom trgu u Trikali 18. travnja 1943. godine.

Moj postovani oce,
Kroz dva sata objeset će me na trgu zato što sam patriot. Tu se ništa ne može uraditi. Ne budi ogorčen, oce, tako mi je bilo sudjeno. Umirem u društvu. Ostaj mi zdravo. Do viđenja na onom svjetu, čekat ću vas, a taj dan kada dođete bit će praznik. Moju odjeću preuzmite u policiji. U mojoj lisnici nema ništa, ali je nova. Uzmi ga, tata. Neka te podsjeća na ogorčenost tvoj sina, koji nije dočekao da čuje zvona slobode.

Kostas -
bilo je sudjeno da ću u travnju umrijeti.

*

Hajim

14. godina, sin zemljoradnika, rođen u Galiciji. Uhapšen je prilikom jedne racije, zajedno sa tisućama drugih Jevreja, odveđen u logor Pustków i tamo ubijen. Njegovo pismo provučeno ispod žičane ograde pronasao je jedan seljak i predao roditeljima mladica.

Dragi moji roditelji,

ni kada bi čitavo nebo bilo papir, a svi okeani i mora crnilo, ne bih mogao da vam opišem svu svoju patnju i sve što me okružuje. Logor se nalazi na jednom proplanku. Od ranog jutra tjeraju nas u sumu na rad. Stopala mi krvare jer su mi oduzeli cipele. Čitav dan radimo, skoro bez hrane, a noću spavamo na zemlji - čak su nam i mantile oduzeli.

Svake noći dolaze pijani vojnici i tuku nas drvenim stapovima, tako da mi je tijelo crno od modrica, kao ugljenišano parce drveta. S vremena na vrijeme bace nam po neku svježu sargarepu ili bijelu repu: tučemo se za svaki komadić ili listić. Prekjučer su pobjegla dvojica dječaka, pa su nas poređali i svakog petog ubili. Nisam bio peti, ali znam da odavde neću živ izaći.

Svima vam kažem, ostajte mi zdravo i plačite.

*

Eusebio Giambone

40 godina, tiskar, rođen u Monferatu, Asti. Učestvovao je s Gramsciju i Parodiju u zauzimanju fabrika. Bio je prinuđen da 1923. godine prebjegne u Francusku, a kada su Nemci zauzeli Francusku priključio se pokretu otpora. Kada je iz Francuske protjeran, vratio se u Torino i priključio se tamo pokretu otpora. Streljan je 5. travnja 1944. od strane egzekutorske grupe Republikanske nacionalne garde, na Martineto trgu u Torinu.

Za nekoliko sati sigurno me više neće biti, ali sam istovremeno siguran da ću mirno i staloženo stajati pred egzekutorskom jedinicom, kao što stojim sada, kao što sam stajao za vrijeme dvodnevnog laznog suđenja, kao sto sam stajao dok mi je bila izričana presuda, jer sam još na početku suđenja znao da će mi biti određena smrtna kazna.

Da li su i oni koji nam presuđuju ovako mirni? Sigurno nisu.


*

Irina Malozon [Иpина Maлозон]

Članica omladinske organizacije Komsomol. Djelila je materijal, koji je izdavao njen ujak, osoba kojoj je ovo pismo namjenjeno. U pokretu otpora bila je zadužena za uspostavljanje veze. Nemci su je uhvatili i ubili.

Dragi ujace,

ne plašim se smrti. Samo mi je zao da sam tako kratko živjela i tako malo učinila za svoju zemlju. Ujace, vječ sam se navikla na zatvor. Nisam sama, mnogo nas je, ujace, i zato se ne plašim smrti. Kazi mami da ne plače, ionako nisam uz nju dugo živjela. Imam svoj put. Mama bi trebalo da sakrije novac, jer će joj Nemci ukrasti.

Ostaj mi zdravo, tvoja nećaka Irina.

*

Ljubka Šćevcova [Любка Щeвцoвa]

Članica omladinske grupe "Mlada straža" koju su Nemci uhapsili i mučili. Sedam dana prije oslobođenja Krasnodona, 7. veljače 1943. godine ubili su je vojnici iz SS-trupe.

Ostaj mi zdravo, majko, tvoja kći Ljubka ide u vlaznu zemlju.

*

Esther Srul

U rujnu 1942. godine svi, od 10 000 preostalih stanovnika Kovela u Volhiniji, koji još nisu bili ubijeni, odvedeni su u sinagogu i tamo zatvoreni. U grupama su ih kasnije izvodili i ubijali. Jedna žena je preživjela ali je poludjela. U ruševinama sinagoge pronađene su poruke na jidiškom jeziku.

Otvara se kapija. Tamo su naše ubice. Na svojim prljavim rukama imaju bijele rukavice. U parovima nas izvode iz sinagoge. Drage sestre i braćo, tako je teško oprostiti se od divnog života. Vi koji preživite, ne zaboravite našu malu Jevrejsku ulicu. Sestre i braćo osvetite se našim ubicama.

Esther Srul, ubijena 15. rujna 1942. godine

*

Elli Voigt

32. godine, rođena u Berlinu. Došla je u vezu sa tajnim pokretom otpora radnika. O njenom hapsenju i procesu nema nikakvih podataka. Pogubljena je 8. prosinca 1944. godine.

Dragi moj druze,

dopusteno mi je da se od tebe oprostim, što mnogima nažalost nije moguće. Kada bi to bilo u tvojoj moći, znam da bi ti preuzeo na sebe najteze. Ipak, svako mora da stoji iza onoga što je uradio. Moja ljubav prema tebi, olakšava mi sve, više nego što sam vjerovala. Valjda ne treba da te uvjeravam da ću te do groba voljeti. Budi djeci uvijek ono što si meni bio, budi im drug. S nadom u život odlazim u smrt. Odlazim s vjerom da ćete vi imati bolji život.

11/7/2005 - 11:06




Lingua: Serbo

CРПСКИ ПРЕВОД писма и биогpaфиja
VERSIONE SERBA delle lettere e delle biografie.
Aнтон Попов


26 година – учитељ и жyрналист. Потицe из породице политчких прогнаника; обjавио je приче и пoeзиjy. Cтpeљaн je 23. jyлиja 1943. године y Coфиjи.

Дpaгa мама, дрaги бpaте, дpaга cecтро

Умиpeм за cвет коjи je тако cветао и зpaчи таквом лепотом, да je вpeдан моje жpтве. Утeшите ce миcљy дa cy зa тaj cвет yмpли милиони љyди и xиљаде боpaцa на баpикадама. Утeшите ce миcљy дa ће наше идеje да победе.

Aнтон.

*

Aндpeac Ликypиноc [Aντρέας Λικουρίνος]

14 година - yченик; poђен y Kaлитеи / Aтини. Cтpeљaн je без cyдског процeca 5. септембpa 1943. године y Kecapиани.

Taтa, довели cy мe y Kecapиани да ме погубе заjeдно ca joш ceдмopицом затвopeника. Moлим те да oбавестиш o томе њихoве породице. He бyди тyжан. Умиpeм за cлободy и oтaџбину.

Aндpeac.

*

Eлефтepиоc Киоccec [Eλευθέριος Kιωσσής]

19 година, студент књижевноcти и филозофиje, yбиjeн кao талац 5. jyниja 1942. године y Kecaриани.

Драги мaмa, тата и cecтpице,

дaнac, 5. jyниja 1942. године бићемо cтрељани. Умиpeмо кao љyди за oтаџбину. He жaлим због тога и не бих волео да ви жалите. He желим тужбалице и cyзе. Имajте cтрпљeњe. Желим да бyдете cpeћни и да не тугуjeтe због мене. Oд свег cpца ваc све поздpaвљам. Mи cмо достojни наших пpeдака и Гpчке. He дрхтим и пишем вам oве peћи ycпpaвно cтojeћи нa ногама. Последњи пут yдишем миpисни xeленcки ваздyx под Xимeтocoм. Пpeвидно je jyтpo. Управо cмо прицали и попpcкали ce кoлоњcком вoдом коjy je jeдан oд нac имao y џепу. Heка живи Грчка – мajка xepoja.

Лефтepис.

*

Константинос Cирбас [Kωνσταντίνος Σίρμπας]

22 године – фризер. Oбешен y приcycтвy cвoг oцa на главном тргy y Трикали 18 aприла 1943. године.

Moj пoстовани oцe,
Кpoз два caтa oбеceће ме на тpгy затo што caм патриот. Ty ништа нe може да ce ypaди. He бyди oгорчен, oцe, тако ми je било cyдjeно. Умирем y дpyштву. Ocтaj ми здpaво. До виђењa на oном cвeтy, чeкаћy вас, a тaj дан када дoђeтe бићe празник. Mojy oдећy прeyзмите y полициjи. У мом новчаникy нема ништа, али je нов. Узми га, тaта. Heка те подceћa на огopчeноcт твoj cина, кojи ниje дочекаo да чyje звона cлободе.

Кocтac –
било je cудjeно да ћy y aприлy yмрети.

*

Xajим

14. година, cин земљopaдника, poђeн y Галициjи. Ухaпшен je приликом jeдног погрoма, зajeдно ca хиљадама дpyгих Jeвpeja, oдвеђен y логop Пycтков и тамо yбиjeн. Његово пиcмо прoвyчено иcпод жичaне oгрaде пpoнacao je jeдaн ceљaк и предao poдитељима младићa.

Дpaги мojи poдитeљи,

ни када би читаво небо било папиp, a cви oкeaни и моpa мacтило, не бих мoгао да вам опишeм cвy cвojy пaтњy и cве штa ме oкрyжyje. Лoгop ce налази на jeдном пропланкy. Oд paног jyтpa тepajy нac y cyмy на paд. Cтопала ми кpваpe jep cy ми oдyзeли ципеле. Читав дан paдимо, cкopo без xpaне, a ноћy cпaвамо на земљи – чак cy нам и мантиле oдyзeли.

Cваке ноћи долазе пиjaни вojници и тyкy нac дpвeним cтaповима, тако да ми je тело црно oд модpицa, као yгљенишано пapцe дpвета. C вpeмена на вpeме баце нам по некy cвежy caргаpeпу или белу peпy: тyчeмо ce за cваки комадић или лиcтић. Пpeкjyћe cy побегла двojица дeчaкa, па cy нac поређали и cваког петог yбили. Hисам био пети, али знам да oдавде нећy жив да изађeм.

Cвима вам кажем, ocтајте ми здpaво и плачите.

Xajим.

*

Eузебио Џaмбоне [Eusebio Giambone]

40 година, мaшински cловоcлагац, poђен y Moнфеpaтy, Acти (Италиja). Учecтвoвao je c Гpaмшиjy и Пapoдиjy y заyзимaњy фaбpикa. Биo je принyђeн да 1923. године прeбегне y Фpaнцycкy прикљyчио ce покpeту oтпopa. Кaдa je из Фpaнцycкe пpoтepaн, вpaтио ce y Topино и прикљyчио ce тамо покpeту oтпopa. Cтeљaн je 5. априла 1944. oд cтpaне eгзекyтopcкe гpyпe Peпyбликaнcке национaлне гарде, на Mapтинeто тpгy y Topинy.

Зa нeколико caти cигypно ме више нећe да бyде, али caм иcтoвpeмено cигypaн дa cтаjaћy миpно и cталожено пред eгзекyторском jeдиницом, кao штa cам cтajao за вpeме дводневног лазног cyђeњa знao да ћe ми да бyде одpeђeна cмpтна казна.

Дa ли cy и oни коjи нам прecyђyjy oвако миpни? Cигypно ниcy.

*

Иpина Maлозон

Чланица омладинcке оpгaнизациje Кoмcoмол. Дeлила je мaтеpиjaл, кojи je издавao њeн yjак, ocoбa кojoj je oвo пиcмо нaмењeно. У покpeтy отпopa била je зaдyжeна за ycпостaвљaњe везе. Heмци cy je yхвaтили и yбили.

Дpaги yjaцe,

Hе плашим ce cмpти. Caмо ми je зao дa caм тако кpaтко живела и тaко мaло yчинила зa cвojy земљy. Уjaцe, веч caм ce навикла на затвop. Hисам caмa, много нac je, yjaцe, и зато ce нe плашим cмpти. Кaзи мaми дa не плаче, ионако ниcaм yз њy дyго живела. Имам cвoj пут. Maма би тpeбало да caкриje новац, jep ћe joj Heмци да yкраде.

Oстаj ми здpaво, твoja нећака Иpина.

*

Љyбкa Шчевцова [Любка Щeвцoвa]

Чланица омладинcке гpупе «Mлaдa Cтpaжa» кojy cy Heмци yxaпcили и мучили. Ceдам дана пре ocлобођењa Кpacнодона, 7 фeбруapa 1943. годинe yбили cy je вojници из SS-трyпе.

Ocтaj ми здpaво, маjко, твоja кћи Љyбка иде y влазнy земљy.

*

Ecтep Cpyл [Esther Srul]

У ceптембpy 1942. године сви, oд 10 000 преосталих становника Кoвела y Boлхиниjи, кojи joш ниcy били yбиjeни, oдведени cy y cинагогy и тaмо затвopeни. У гryпaмa cy их касниje изводили и yбиjaли. Jeдна жена je пpeживела aли je полудела. У pyшeвинама cинагоге пронађeне cy пopyке на jидишком jeзикy.

Oтвapa ce кaпиja. Taмо cy нашe yбицe. Ha cвojим прљавим pyкaма имajy беле pyкавицe. У паpoвима нac изводе из cинагоге. Дpaге cecтpe и бpaћo, тако je тешко oпpoстити ce oд дивног живота. Bи кojи преживите, не забоpaвите нaшy малy Jeвpejcку yлицy. Cecтpe и бpaћo oсветите ce нашим yбицaмa.

Ecтер Cpyл, yбиjeна 15. ceптембpa 1942. године.

*

Eлли Фoигт [Elli Voigt]

32. године, poђeнa y Бepлину. Дошла je y везy ca таjним покpeтом oтпоpa paдника. O њeном xaпceњy и процecy немa никаквих података. Погyбљена je 8. децембpa 1944. године.

Дpaги моj дpyзе,

допycтeно ми je да ce oд тебе oпpocтим, што многима нажалост ниje могуће. Кaда би то било y твojoj моћи, знам да би ти пpeyзeo на ceбе наjтезе. Ипак, cвaко мopa да cтojи иза oнога што je ypaдио. Moja љyбав пpeма теби, oлакшава ми cве, више него то caм вepoвала. Baљда не тpeбa да тe yвepaвaм да волећy те дo гpoба. Бyди деци yвек oно што cи мени био, бyди им дpyг. C надом y живот oдлазим y cмpт. Oдлазим c вepoм да имаћете бољи живот.

11/6/2006 - 21:07




Lingua: Spagnolo

TRADUCCIÓN ESPAÑOLA de las cartas y de las biografías
VERSIONE SPAGNOLA delle lettere e delle biografie
Traducción: Ángeles Noguerol y Felipe Otoya

Nonoprojekt - IncontriEuropei / www.Nonoprojekt.de
Initiative IncontriEuropei • Pace for Peace ™
Monika von zur Mühlen


Die Briefe, die Luigi Nono für den Canto sospeso auswählte, wurden hier in Spanisch übersetzt von Angeles Noguerol (Lehrerin in Köln) und Felipe Otoya (Austauschschüler aus Kolumbien in Köln im Schuljahr 2005/6)

Le lettere scelte da Luigi Nono per il Canto sospeso sono qui tradotte da Ángeles Noguerol (insegnante a Colonia) e da Felipe Otoya (studente scambista colombiano a Colonia per l'anno accademico 2005/6)


Luigi Nono, un compositor italiano, compuso con su pieza musical Il Canto Sospeso una pieza que se convirtió en muy famosa y muy expresiva. Il Canto Sospeso describe los sufrimientos, los dolores horribles de los miles de prisioneros que fueron ejecutados por el régimen alemán de Hitler. Las bases de su pieza fueron las últimas cartas de esos prisioneros que fueron coleccionadas y publicadas por Thomas Mann, un escritor alemán. Para expresar los sentimientos y sufrimientos horribles de los prisioneros, Luigi Nono no obedeció a las reglas típicas de la música y creó sus propias reglas, muy diferentes pero expresivas. Su pieza Il Canto Sospeso consiste de nueve partes, tres son solamente instrumentales, cinco son vocales y una parte es a cappella. En 1955, cuando Luigi Nono escribió esa pieza, tenía 32 años. En 1956 la composición fue presentada por primera vez en Colonia. Con la pieza Il Canto Sospeso Luigi Nono quiere luchar contra el olvido de millones de personas asesinados, contra la intolerancia y la ignorancia.
Anton Popov [Aнтон Попов]

de 26 años – maestro y periodista, descendiente de una familia de perseguidos políticos - publicó cuentos y poemas. Lo fusilaron el 23 de julio de 1943 en Sofia.

Querida mamá, querido hermano, querida hermana,

voy a morir por un mundo que brillará tanto con la luz fuerte y la belleza, que mi propio sacrificio no va a ser nada. Por este mundo murieron millones de hombres en millares de luchas en las barricadas y en el frente. Recordad que nuestras ideas vencerán.

Anton

*

Andreas Likourinos [Αντρέας Λικουρίνος]

Tenía 14 años, estudiante, nació en Kallithea/Atenas. Fue fusilado el 5 de septiembre 1943 en Kessariani sin proceso.

Padre, ellos me llevan a Kessariani para ejecutarme con siete detenidos más, te pido que avises a sus familias. ¡No te desesperes! Muero por la libertad y la patria.

Andreas.

*

Elefthérios Kiossés [Eλευθέριος Kιωσσής]

Tenía 19 años, estudiante de literatura y filosofía. Murió el 5 de junio de1942 en Kessariani. Murió como rehén.

Querida Mamá, Papá y hermana,

hoy, el 5 de junio 1942 van a fusilarnos. Morimos como hombres por la patria. Yo no sufro y a causa de eso yo no quiero que vosotros sufraís. Yo no quiero lamentos ni lágrimas. Tengan paciencia y deseo que sean felices y no estén tristes por mi. Saluda a los otros cordialmente. Seamos dignos de nuestros antepasados. Yo no tiemblo y yo no escribo firmemente y estoy de pie. Yo respiro por última vez el aire bajo los Hymettos. Es una mañana maravillosa. Hemos conversado y nos echamos agua de Colonia que uno de ellos tenia en su bolsa.
Adios Grecia, madre de los heroes.

Lefteris

*

Konstantinos Sirbas [Kωνσταντίνος Σίρμπας]

22 años, peluquero. Su padre vió como lo ahorcaron el 18 de abril de 1943 la Plaza Mayor de Trikala.

Mi admirado padre,

en dos horas ellos van a ahorcarme en la plaza porque soy un patriota. ¡No puedes hacer nada! No te amargues, padre, esto es mi destino. Muero en companía. Adiós. Vamos a encontraros en otro mundo. Os espero, y el día que vengaís va a ser un día de fiesta. Podeís buscar mi ropa en la policía. No hay nada en mi cartera, pero es nueva. Cógela, padre. Recuerda que tu hijo está furioso que él no va a escuchar las campanas de la libertad.

Kostas -
estaba escrito que voy a morir en abril.

Como padre no me gustaría ver a mi hijo morir, y menos ahorcado en la plaza como un delicuente. Yo trataría de salvarlo. Un padre daría hasta la vida por un hijo, ya que el padre a vivido más. Y como dice Konstantinos al final está furioso porque no va a escuchar las campanas de la libertad después de la guerra, el destino de él es morir antes.

*

Chaim

14 años, hijo de un campesino, nació en Galizia (Polonia). Fue prendido en una razia y con miles de otros judios jóvenes llevado al campo de concentración de Pustków. Allí fue asesinado. La carta que fue metida por el alambre de espino(pubas), fue encontrada por un campesino y entregada a los padres del niño.

Mis queridos padres,

Si el cielo fuera de papel y todos las mares del mundo fueran tinta, no podría describiros mi sufrimiento y todo lo que veo alrededor de mí. El campo de concentración está en un calvario. Desde por la mañana temprano nos han hecho caminar en el bosque para trabajar. Mis pies sangran, porque ellos me han quitado mis zapatos. Todo el día trabajamos, casi sin comer, y por la noche dormimos en el suelo. Ellos nos han quitado los abrigos.

Cada noche soldados borrachos llegan y nos pegan con bolillos. Mi cuerpo está negro de manchas, parece inyectado en sangre como una pieza de madera carbonizada. A veces ellos tiran zanahorias crudas o remolachas forrajeras a nosotros, y es una vergüenza: aquí nos golpeamos para pescar un trocito o una hojita. Ante ayer dos hijos se escaparon. Por eso fuimos puestos en una fila y cada quinto fue fusilado. No fui el quinto, pero sé, que no saldré aquí vivo.

Digo adiós a todos y lloro.

*

Eusebio Giambone

40 años, linotipista, nació en Monferrato/Asti. Participó con Gramsci y Parodi en la ocupación de fábricas. En 1923 fue forzado a emigrar a Francia y trabajó en la resistencia después de la ocupación de Francia por los alemanes. Expulsado de Francio volvió a Turín y se unió al movimiento de resistencia. El 5 de abril de 1944 fue fusilado por un cuerpo de ejecución de la guardia nacional republicana (G.N.R) en el campo de tiro Martinetto en Turín.

Dentro de unas horas seguramente ya no existiré, pero te aseguro, que estaré tan tranquilo y calmado delante del cuerpo de ejecución como lo estoy ahora, y como lo estuve durante los días del juicio hipócrito y la pronunciación. Yo ya sabía al principio que el resultado del juicio hipócrito iba a ser la sentencia de muerte.

Los que nos condenan, ¿también están tan tranquilos? Seguramente que no.

*

Irina Malozon [Ирина Maлозон]

Miembro de la organización juvenil Komsomol. Repartió material escrito por su tío a quien va dirigido esta carta. Fue capturada por los alemanes y luego asesinada.

Querido tío,

no temo a la muerte. Lo siento que haya vivido tan poco tiempo y haya hecho tan poco por mi patria. Tío, ahora me he acostumbrado a la cárcel. No estoy sola, somos muchos. Tío, por eso no temo a la muerte. Dile a mamá que no llore. Seguramente no hubiera vivido mucho tiempo con ella. Es mi destino. Mamá debe esconder el dinero, si no los alemanes se lo robarán.
¡Adiós ! Tu sobrina Irina.

*

Ljubka Chevtsova [Любка Щевцова]

Niembro del grupo juvenil Molodaia Gvardia (guardia joven) fue detenida y torturada por los alemanes. El 7 de febrero de 1943 fue asesinada por la SS – una semana antes de la liberación de Krasnodon.

Adiós, mamá. Tu hija Ljubka se va a la tierra húmeda.

*

Esther Srul

En Septiembre de 1942 de los 10.000 habitantes de Kowel en Volhinia, que aún no habían sido metidos a los campos de concentración, fueron encerrados en la sinagoga. Los prisioneros fueron puestos en grupos para ser ejecutados. Una mujer sobrevivió, pero se enloqueció. En los restos de la sinagoga se encuentran mensajes en yiddish.

La puerta se abre. Aquí están nuestros asesinos, vestidos de negro. En las manos sucias llevan guantes blancos. A pares nos cazan de la sinagoga. Mis queriodos hermanas y hermanos, que pesado es despedirse de la vida. A vosotros les queda la vida, no olvideis a nuestra callecita judía. Hermanas y Hermanos, vengad nosotros.

Esther Srul, asesinada el 15 de septiembre de 1942

*

Elli Voigt

Tenía 32 años, nació en Berlín. Entró en contacto con el movimiento secreto de resistencia de los obreros. No hay información sobre su detención y su pleito. Decapitada el 8 diciembre 1944.

Querido compañero,

Tengo la posibilidad de despedirme de tí, lo que lamentablemente no es posible para la mayoría de la gente. Sé que si tú pudieras me quitarías este peso. Pero cada persona tiene que responder por lo que ha hecho. Mí amor hacia tí me lo facilita más de lo que pensaba. Que te amaré hasta la muerte, está claro. Sigue siendo una muy buena persona como lo has sido para mi. Esperando la vida me voy hacía la muerte. Moriré esperando de una mejor vida para vosotros.

inviata da Monika von zur Mühlen - 20/6/2006 - 22:51




Lingua: Portoghese

TRADUÇÃO PORTUGUESA das cartas e das biografias
TRADUZIONE PORTOGHESE delle lettere e delle biografie
Anton Popov [Aнтон Попов]

26 anos, professor e jornalista, poeta e escritor. Proveniente de uma família de vítimas do regime político. Publicou contos e poemas. Fuzilado o 23 de Julho de 1943 a Sófia.

Querida mãe, querido irmão, querida irmã

morro por um mundo que brilhará de uma luz tão forte e de beleza tão grande, que o meu próprio sacrifício não é nada.

Confortem-se em pensar que por ele morreram milhões de pessoas em milhares de batalhas sobre as barricadas e nas frentes de guerra. Confortem-se em pensar que morro pela justiça. Consolem-se em pensar que as nossas ideias vencerão.

Anton

*

Andreas Likourinos [Αντρέας Λικουρίνος]

14 anos, nascido em Kallithea (Atenas). Fuzilado sem processo o 5 de Setembro de 1943 em Kessariani.

Meu papá,

levam-me a Kessariani para a execução junto com outros sete prisioneiros. Peço-te que informes as famílias deles de tudo o que se passa. Não sejas triste.

Andreas

*

Elefthérios Kiossés [Eλευθέριος Kιωσσής]

19 anos, estudante de literatura e filosofia. Tomado refém e fuzilado o 5 de Junho de 1942 em Kessariani.


Querida mamãzinha, meu papá, minhas irmãzinhas,

hoje 5 de Junho de ’42 vão fuzilar-nos. Morremos como homens pela pátria. Eu não sofro, verdade, e não quero que sofrais. Não quero nem choro, nem lágrimas. Tende paciência. Desejo-vos felicidade e não vos aflijais por mim. Os meus cumprimentos a todos, de todo meu coração. Somos dignos dos nossos antepassados e da Grécia. Não tremo absolutamente, e estou a escrever-vos direito de pé. Respiro pela última vez o perfumado ar helénico debaixo do monte Himeto. É uma manhã maravilhosa. Fizemos a comunhão e também salpicámo-nos com água-de-colónia que alguém tinha no bolso.

Adeus Hélade, mãe de heróis.

Lefteris.

*

Konstantinos Sirbas [Kωνσταντίνος Σίρμπας]

22 anos, barbeiro. Enforcado, na presença de seu pai, na praça central de Trikala o 18 de abril de 1943.

Meu pai venerado,

dentro de duas horas vão-me enforcar na praça por ser um patriota. Não há nada a fazer. Não te aflijas, pai; assim estava escrito para mim. Não morremos sozinhos. Adeus. Tornaremos a ver-nos no outro mundo, esperar-vos-ei, e o dia em que chegareis será uma grande festa. As minhas coisas estão na Polícia. Na minha carteira não havia nada, mas é nova. Toma-o tu, papá. Lembra-te que teu filho morre amargado porque não ouvirá os sinos da liberdade.

Kostas –
Estava escrito que eu devia morrer em abril.


*

Chaim

14 anos, filho de lavradores da Galícia polaca. Ficou preso num pogrom e foi deportado junto com outros milhares de jovens judeus para o lager de Pustków, onde encontrou a morte. A sua carta escrita em yiddish, lançada para além da cerca de arame farpado do campo, foi apanhada por um aldeão que a entregou à família do jovem.

Meus queridos pais,

se o céu for papel branco e todos os mares do mundo forem tinta preta, não poderia descrever-vos tudo o que sofro e vejo em volta de mim. O campo está numa clareira. Desde a manhã nos metem a trabalhar na floresta. Os meus pés sangram porque nos levaram os sapatos. Trabalhamos todo o dia quase sem comer nada, e à noite dormimos no chão – levaram-nos também as capas.

Cada noite, soldados bêbedos vêm espancar-nos com paus de madeira, e tenho nódoas negras sobre todo o corpo como um pedaço de madeira queimada. Àz vezes nos deitam umas cenouras cruas, uma beterraba, e é uma vergonha: batemo-nos por um bocado, até por uma folha. O dia passado dois rapazes escaparam, então nos puseram em fila e fuzilavam um em cinco. Eu não era um quinto, mas sei que não vou sair vivo daqui.

Digo-vos adeus a todos, e choro.

*

Eusebio Giambone

40 anos, tipógrafo nascido em Monferrato, na província de Asti (Itália). Junto com Gramsci e Parodi tomou parte na ocupação dumas fábricas. Em 1923 teve que refugiar-se em França, onde combateu na Resistência depois da ocupação militar alemã. Expulsado da França, voltou para Turim onde se juntou à Resistência italiana. O 5 abril de 1944 foi fuzilado por um pelotão de execução da Guarda Nacional Republicana fascista no campo de tiro nacional de Martinetto, perto de Turim.

Dentro de poucas horas certamente não serei mais, mas fica certa de que estarei firme e tranquilo perante o pelotão, assim como estou agora e como estive durante aqueles dois dias do processo-farsa e como estive na leitura das sentenças, porque já sabia desde o início deste processo que a conclusão seria a condenação à morte.

Os que nos condenaram estão tão tranquilos? Seguro não!


Chaim.

*

Irina Malozon [Ирина Maлозон]

Fez parte da organização juvenil Komsomol pela qual distribuiu material que seu tio (o mesmo a que a carta é endereçada) escrevia para ela. Realizou atividade de ligação para a Resistência. Presa pelos alemãos e executada.

Querido tio,

não tenho medo de morrer, só lamento ter vivido tão pouco e ter feito pouco para meu país. Tio, já estou habituada à prisão, não estou sozinha, somos muitos. Mas não tenho medo da morte. Diga a mamá que não chore. Em todo o caso, não viveria muito tempo junto dela. Eu devia seguir o meu caminho. Mamá deve esconder o trigo, senão os alemãos lho vão roubar. Sua sobrinha.


*

Ljubka Chevtsova [Любка Щевцова]

Membro do grupo juvenil Molodaia Gvardia ("Jovem Guarda"), foi presa pelos alemãos e torturada. O 7 de Fevereiro de 1943, uma semana antes da liberação de Krasnodon, foi matada pelas SS.

Adeus mamá, tua filha Ljubka vai na húmida terra.

*

Esther Srul

Em Setembro de 1942, os dos 10000 habitantes da cidade de Kowel, na Volhínia polaca, que ainda não tinham sido matados, foram fechados dentro da sinagoga. Os prisioneiros foram saídos em grupos e abatidos. Uma mulher sobreviveu, mas enlouqueceu. Nos tambores da sinagoga foram descobertas mensagens em yiddish.

Abrem-se as portas. Ei-los aqui os nossos assassinos. Vestidos de preto. Nas suas mãos sujas têm luvas brancas. Fazem-nos sair da sinagoga dois a dois. Queridas irmãs, queridos irmãos, é tão duro dizer adeus para sempre à vida tão bela. Vós que ficais vivos, não esqueçais nunca a nossa inocente ruazinha judia. Irmãs e irmãos, vingai-vos sobre os nossos assassinos.

Esther Srul, matada o 15 de Setembro de 1942.

*

Elli Voigt

32 anos, operária, nascida em Berlim. Entrou em contacto com o movimento clandestino de resistência. Foi presa e processada sem provas por atividade "anti-alemã". Decapitada o 8 Dezembro de 1944.

Meu querido companheiro,

permitiram-me que ainda possa dizer-te adeus, uma coisa que infelizmente não é permitida à maioria. Sei bem que, se tiveres a possibilidade, tomarias o pior em meu lugar; mas cada um deve responder pessoalmente por tudo o que faz. O meu amor para ti torna-me tudo mais fácil do que julgava. Não é preciso assegurar-te ainda que eu te amarei até o túmulo. Para as crianças, seja sempre o que foste para mim, um companheiro! Encaminho-me à morte esperando na vida. Parto com a fé numa vida milhor para vós.

15/6/2006 - 00:39




Lingua: Neerlandese

NEDERLANDSE VERTALING van de brieven en biografien
Vertaling van Walter R. Wybrands
VERSIONE NEERLANDESE delle lettere e delle biografie
Traduzione di Walter R. Wybrands


A cura di Jürgen Petzinger, Fondazione IncontriEuropei
E-mail: jp@incontri-europei.de
Initiative IncontriEuropei • Pace for Peace ™ .
URL
PATH: NonoProjekt >



De brieven zijn ontnomen uit het boek Lettere di condannati a morte della Resistenza Europea [Laatste brieven van ter dood veroordeelden uit de kring van het Europese verzet].

Il canto sospeso - Luigi Nono
De laatste boodschap van iedere ter dood veroordeelde mens is zowel diep in mijn hart begraven, als in dat van iedereen die deze brieven begrijpt als een getuigenis van liefde, een bewuste beslissing en verantwoording ten opzichte van het leven en als voorbeeld van een opofferingsgezindheid en verzet tegen het nazidom, dit monstrum van irrationaliteit, dat probeerde het gezonde verstand te vernietigen.
Anton Popov [Aнтон Попов]

26 jaar, leraar en journalist, stamt uit een familie van politiek vervolgden. Hij publiceerde verhalen en gedichten. Op 23 juli 1943 erd hij in Sofia gefusileerd.

Lieve mama, lieve broer en zus,

Ik sterf voor een wereld die met zo¹n sterk licht, zo¹n schoonheid stralen zal, dat mijn eigen offer er niets bij is. Troost jullie zelf in het besef, dat hiervoor miljoenen mensen in duizenden gevechten op de barricaden en aan de oorlogsfronten gestorven zijn. Troost jullie zelf in het besef dat onze ideeën zullen overwinnen.

Anton

*

Andreas Likourinos [Αντρέας Λικουρίνος]

14 jaar, leerling, geboren in Kallithea/Athene. Zonder proces op 5 september 1943 in Kessariani gefusilleerd.

Papa, ze brengen me naar Kessariani ter executie, samen met zeven andere gevangenen. Ik verzoek je, breng hun families op de hoogte. Wees niet bedroefd, ik sterf voor de vrijheid en voor het vaderland.

Andreas.

*

Eleftherios Kiosses [Eλευθέριος Kιωσσής]

19 jaar, student in de literatuurwetenschap en filosofie, op 5 juni 1942 in Kessariani als gijzelaar doodgeschoten.

Lieve mama, papa en zusjes,

vandaag, op 5 juni 1942 zullen ze ons fusileren. We sterven als mannen voor het vaderland. Ik lijd in het geheel niet en daarom wil ik ook niet dat jullie zullen lijden. Ik wil geen geklaag en geen tranen, hebt geduld. Ik wens jullie toe dat jullie gelukkig zijn en niet mijnetwegen bedroefd zijn. We zijn onze voorouders en Griekenland waardig. Ik ben niet bang en ik schrijf jullie fier overeind staand. Ik adem voor de laatste keer de heerlijke Griekse lucht in onder de Hymettos. Het is en schitterende orgen. We hebben de communie gekregen en we hebben ons ook et eau de cologne besprenkeld dat één van ons bij zich had. Vaarwel Griekenland, moeder der helden.

Lefteris.

*

Konstantinos Sirbas [Kωνσταντίνος Σίρμπας]

22 jaar oud, kapper, in tegenwoordigheid van zijn vader op het hoofdplein in Trikala op 18 april 1943 opgehangen.

Geachte vader,

over twee uur worden we op het plein opgehangen, omdat ik een patriot ben. Daaraan valt niets te veranderen. Wees niet verbitterd, vader, zo was mijn lot. Ik sterf in gezelschap. Vaarwel. Tot ziens in een andere wereld. Ik wacht op jullie en de dag dat jullie komen, zal een feestdag zijn. Haal mijn kleren op bij de politie, mijn portemonnee is leeg maar nieuw. Neem jij hem, papa. Denk eraan dat je zoon verbitterd is, omdat hij de klokken van de vrijheid niet horen zal.

Kostas - het was in de sterren geschreven dat ik in april zou sterven.

*

Chaim

14 jaar, boerenzoon, geboren in Galicië. Hij werd tijdens een razzia opgepakt en met duizenden andere jonge joden naar het kamp Pustków gebracht en daar vermoord. De door het prikkeldraad heen gestoken brief werd door een boer gevonden en aan de ouders van de jongen gegeven.

Lieve ouders,

als de hemel papier zou zijn en alle zeeën van de wereld inkt, zou ik jullie mijn lijden en alles wat ik om me heen zie nog niet kunnen beschrijven. Het kamp bevindt zich op een open plek in het bos. Van de vroege morgen af jaagt men ons op naar het bos om te werken. Mijn voeten bloeden, omdat ze me mijn schoenen afgenomen hebben. We werken de hele dag, haast zonder te eten en ¹s nachts slapen we op de grond ook onze jassen heeft men ons afgenomen. Iedere nacht komen dronken soldaten die ons met stokken slaan en mijn lichaam is zwart van de bloeddoorlopen vlekken, zoals een verkoold stuk hout. Soms werpt men ons rauwe wortels of een voederbiet toe en, heel erg, hier vecht men met elkaar om een stukje of een blaadje te pakken te krijgen.

Eergisteren zijn twee jongens ontsnapt; men heeft ons in één rij opgesteld en iedere vijfde werd neergeschoten.Ik was niet een vijfde maar ik weet dat ik hier niet levend vandaan kom.

Ik zeg iedereen vaarwel en huil.

*

Eusebio Giambone

40 jaar, machinewerker, geboren in Monferrato-Asti, nam samen met Gramsci en Parodi deel aan de bezetting van fabrieken. In 1923 gedwongen te emigreren naar Frankrijk, werkte na de bezetting van Frankrijk door de Duitsers actief in het verzet. Uit Frankrijk uitgewezen keerde hij naar Turijn terug en sloot zich daar aan bij het verzet. Op 5 april 1944 door een executiepeloton van de Republikeinse Nationale Garde (G.N.R.) op de nationale schietbaan Martinetto in Turijn gefusilleerd.

Over een paar uur zal ik er met zekerheid niet meer zijn, maar wees er van overtuigd dat ik rustig en beheerst voor het executiepeloton zal staan, zoals ik nu ben, zoals ik het gedurende de twee dagen van mijn schijnproces was, zoals ik was bij het lezen van het vonnis, want ik wist reeds aan het begin van het schijnproces, dat er een terdoodveroordeling zou volgen.

Zijn degenen die ons veroordelen ook zo rustig? Beslist niet.

*

Irina Malozon [Иpина Maлозон]

Lid van de jeugdorganisatie Komsomol, distribueerde pamfletten die haar oom (dezelfde aan wie de brief gericht is) schreef, zorgde in het verzet voor verbindingslijnen, werd door de Duitsers gevangen genomen en gedood.

Beste oom, ik heb geen angst voor de dood. Ik vind het alleen jammer dat ik zo kort geleefd heb en weinig voor mijn land heb kunnen doen. Oompje, ik ben nu aan de gevangenis gewend geraakt. Ik ben niet alleen, we zijn met velen. Oompje, daarom heb ik geen angst voor de dood. Zeg tegen moeder dat ze niet moet huilen. Ik zou toch niet lang samen met haar geleefd hebben. Dit moest mijn lot zijn. Moeder moet het geld verstoppen, anders stelen de Duitsers het.

Vaarwel, je nichtje Irina.

*

Ljubka Schewtsowa [Любка Щевцова]

Lid van de jeugdbeweging Molodaia Gwardija (Jonge Wacht), werd door de Duitsers gearresteerd en gemarteld. Op 7 februari 1943, een week voor de bevrijding van Krasnodon, door de SS vermoord.

Vaarwel moeder, je dochter Ljubka verdwijnt in de vochtige aarde.

*

Esther Srul

In september 1942 werden diegenen van de tienduizend inwoners van Kowel in Wolhynië die nog niet gedood waren, in de synagoge opgesloten. In groepen werden de gevangenen eruit gehaald en neergeschoten. Eén vrouw overleefde, ze werd krankzinnig. In de puinhopen van de synagoge vond men berichten in de Jiddische taal.

De deuren gaan open, daar zijn onze moordenaars in het zwart gekleed. Hun smerige handen zijn gestoken in witte handschoenen. In groepjes jagen ze ons uit de synagoge. Lieve zusters en broeders, hoe zwaar is het van het mooie leven afscheid te nemen. Jullie die in leven blijft, vergeet niet ons kleine Joodse straatje. Zusters en broeders, neemt voor ons wraak op onze moordenaars.

Esther Srul, op 15 september 1942 vermoord.

*

Elli Voigt

32 jaar, geboren in Berlijn. Kwam in verbinding met de ondergrondse arbeidersbeweging. Inzake haar arrestering en verzet bestaan geen schriftelijke stukken. Op 8 december 1944 werd ze onthoofd.

Lieve kameraad,

Het is me toegestaan nog van jou afscheid te nemen, hetgeen de meeste mensen niet vergund is. Ik weet, dat je, als het in je macht lag, er alles aan zou doen mijn lot te verlichten. Maar ieder moet voor dat wat hij gedaan zelf de consequenties aanvaarden. Mijn liefde voor jou maakt het mij gemakkelijker als ik gedacht had. Dat ik jou tot aan het graf liefheb hoef ik je niet te verzekeren. Wees voor de kinderen dat wat jij voor mij was, een kameraad. In de hoop op het leven ga ik de dood in. Ik ga heen in het geloof aan een betere wereld voor jullie.

inviata da Jürgen Petzinger / IncontriEuropei - Fondazione L'Unione Europea - 20/6/2006 - 09:11




Lingua: Bulgaro

БЪЛГАPCКИ ПРEBOД на писмата и виогpaфиите
TRADUZIONE BULGARA delle lettere e delle biografie


Nonoprojekt - Il canto sospeso am Gymnasium in Varna Bulgarien: Nonoprojekt

Писмата са от немското издание на ‘Lettere di condannati a morte della Resistenza Europea’ – Прощални писма на осъдени на смърт членове на европейската съпротива, издателство Щайнберг Цюрих 1955

Das Gymnasium in Varna ist eine der Schulen des europäischen Netzwerks ‘Le Scuole di Pace’ von IncontriEuropei
Il liceo ginnasio di Varna (Bulgaria) è una delle scuole della rete europea 'Le scuole di Pace' di IncontriEuropei.

A cura di Jürgen Petzinger, Fondazione IncontriEuropei
E-mail: jp@incontri-europei.de
Initiative IncontriEuropei • Pace for Peace ™
Антон Попов

26 годишен – учител и журналист. Произхожда от семейство на политически преследвани, публикува разкази и стихотворения. Разстрелян на 23. юли 1943 г. в София.

Мила мамо, мили братко, мила сестро,
умирам за един свят, който ще блести с тъй силна светлина и ще е тъй красив, че моята собствена жертва няма никакво значение.
Утешавайте се с мисълта, че за него са загинали милиони хора в хиляди битки по барикадите и по военните фронтове. Утешавайте се с мисълта, че нашите идеи са непобедими.
Антон

*

Андреас Ликуринос [Αντρέας Λικουρίνος]

14 годишен, ученик, роден в Калитеа/Атина. Разстрелян без съдебен процес на 5. септември 1943 г. в Кесариани.

Тате, откарват ме на разстрел в Кесариани заедно с други седем арестанти. Моля те съобщи на техните семейства. Недей тъгува. Умирам за свободата и за отечеството.
Андреас

*

Елефтериос Киосес [Eλευθέριος Kιωσσής]

19 годишен, студент по литература и философия, разстрелян на 5. юни 1942 г. в Кесариани като заложник.

Мили майко, татко и сестричке,

Днес на 5. юни 1942 ще ни разстрелват. Умираме по мъжки за Родината. Не страдам никак и затова не искам и вие да страдате. Не искам плачове и сълзи. Имайте търпение. Желая ви да сте щастливи и да не тъгувате за мен. Поздравете от все сърце всички от мен. Достойни сме пред нашите деди и пред Гърция. Не треперя и ви пиша прав стъпил на краката си. Вдъхвам за последен път благоуханния въздух на Елада. Каква чудесна сутрин. Причастихме се и се напръскахме и с одеколон, който един от нас имаше в джоба си.

Сбогом Гърция, майко на герои.
Лефтерис

*

Константинос Сирбас [Kωνσταντίνος Σίρμπας]

22 годишен, бръснар. Обесен в присъствието на баща му на централния площад в Трикала на 18. април 1943 г.

Уважаеми татко,

след два часа ще ме обесят на площада защото съм патриот. Нищо не може да се направи. Тате, не се ожесточавай, така ми е било писано. Умирам заедно с другари. Сбогом. До виждане в един друг свят. Ще ви чакам и денят когато дойдете ще бъде истински празник за нас. Приберете дрехите ми от полицията. В портфейла ми нямаше нищо, но той е нов – вземи го ти тате. Спомняй си, че синът ти е огорчен, защото няма да може да чуе камбаните на свободата.

Костас -
писано ми е било да умра през април.

*

Хаим

14 годишен, селски син, роден в Галиция. Заловен по време на хайка и затворен с хиляди други млади евреи в лагера Пустков, където е убит. Писмото, което е било прехвърлено през телената мрежа е намерено от селянин и предадено на родителите на момчето.

Мили родители,

Небето да беше от хартия и всички морета на света от мастило, пак не бих могъл да ви опиша цялата си мъка и всичко онова, което виждам около себе си. Лагерът се намир на една поляна. Още от ранна сутрин ни подгонват на работа в гората. Краката ми са в кръв, защото ми взеха обувките. Работим по цял ден, почти без храна, а нощем спим на земята – и палтата ни също ги взеха.

Всяка нощ идват пияни войници и ни бият с тояги и тялото ми е почерняло от кръвоизливи като овъглено парче дърво. Понякога ни подхвърлят сурови моркови или цвекло, и позорното е: тук се бият за да се докопат до всяко парченце или листенце. Завчера две момчета успяха да избягат, нас ни строиха в редица и всеки пети бе разстрелян. Аз не се паднах пети, но знам, че оттук жив няма да изляза.

Казвам на всички сбогом и плача.

*

Еузебио Джиамбоне [Eusebio Giambone]

40 годишен, машинен техник, роден в Монферато/Aсти. Участва заедно с Грамши и Пароди в окупирането на фабрики. През 1923 г. е принуден да емигрира във Франция. След окупацията на Франция от германците работи в съпротивата. Екстрадиран от Франция се завръща в Торино и се присъединява към тамошното съпротивително движение. На 5. април 1944 г. е разстрелян от екзекуционен корпус на Републиканската национална гвардия, G.N.R. на националното стрелбище Мартинето в Торино.

Cлед няколко часа мен със сигурност вече няма да ме има, но бъдете сигурни, че ще застана спокоен и невъзмутим пред екзекуционния корпус, какъвто съм и сега, какъвто бях и през двата дни на скалъпения процес, какъвто бях и при произнасянето на присъдата, тъй като знаех още от началото на скалъпения процес, че изходът ще бъде смъртна присъда.

Дали и онези, които ни осъждат са също така спокойни? Сигурно че не.

*

Ирина Малозон

Член на младежката организация Комсомол. Разпространява материали, съставени от чичо й (същият до когото е адресирано писмото й). Работи в съпротивата като свръзка, заловена от германците и убита.

Мили чичо,
не се страхувам от смъртта. Мъчно ми е само, че живях тъй кратко и можах да направя само малко за страната си. Чичо, вече свикнах със затвора. Не съм сама тук, много сме. Чичо, ето защо не се страхувам от смъртта. Кажи на мама да не плаче. И без това нямаше да живея дълго с нея. Имах си свой път. Мама да скрие парите иначе ще ги вземат немците.
Сбогом, твоя племенничка Ирина.

*

Любка Шевцова

Член на младежката група Млада гвардия. заловена от германците и изтезавана. На 7. февруари 1943 г. убита от СС една седмица преди освобождението на Краснодон.

Сбогом мамо, дъщеря ти Любка отива във влажната земя.

*

Естер Зрул [Esther Srul]

През септември 1942 тези от 10000 жители на Ковел във Волиния, които още не са били убити са затворени в синагогата. На групи арестантите се извеждат от там и разстрелват. Една жена оцелява и полудява. В развалините на синагогата са намерени послания на езика идиш.

Вратите се отварят. Ето ги нашите убийци. Облечени в черно. На мръсните си ръце носят бели ръкавици. Двама по двама ни гонят от синагогата. Мили сестри и братя, трудно е да се сбогуваш от хубавия живот. Вие, които останете живи, не забравяйте никога нашата малка еврейска уличка. Сестри и братя, отмъстете за нас на нашите убийци.

Естер Зрул, убита на 15. септември 1942 г.

*

Ели Фогт [Elli Voigt]

32 годишна, родена в Берлин. Влиза в контакт с нелегалната работническа съпротива. Няма документи за арестуването й и за съдебния процес. Обезглавена на 8. декември 1944 г.

Скъпи другарю,
Имам щастието още веднъж да си взема сбогом от теб, нещо което за жалост не е възможно за повечето други хора. Знам, ти би поел от мен най-тежкото, ако беше по силите ти. Но всеки трябва сам да отговаря за това, което е вършил. Моята любов към теб, прави нещата по-леки отколкото мислех. Разбира се не е нужно да те уверявам, че ще те обичам до гроба. Бъди за децата винаги такъв какъвто беше за мен – другар. С надеждата за живот се отправям към смъртта. Тръгвам с вярата в по-добър живот за вас.

inviata da Jürgen Petzinger IncontriEuropei - 23/6/2006 - 17:02




Lingua: Rumeno

TRADUCERE ROMÂNEASCĂ a scrisorilor şi biografiilor
TRADUZIONE ROMENA delle lettere scelte da Luigi Nono per il Canto sospeso e delle biografie


Scrisorile sunt preluate din ediţia germană a cărţii ‘Lettere di condannati a morte della Resistenza Europea’ - Letzte Briefe zum Tode Verurteilter aus dem europäischen Widerstand, Editura Steinberg Zürich 1955
Traduzione/Traducere: Elisabeth Ernst, Berlin

Nonoprojekt - IncontriEuropei / www.Nonoprojekt.de
Initiative IncontriEuropei • Pace for Peace ™
Anton Popov [Антон Попов]

26 de ani – profesor şi ziarist. Provine dintr-o familie urmărită politic, a publicat povestiri şi poezii. A fost împuşcat la 23 iulie 1943 la Sofia.

Dragă mamă, dragă frate, dragă soră,

Mor pentru o lume care va străluci cu o lumină aşa de puternică, de frumuseţe aşa de mare, încât propriul meu sacrificiu nu înseamnă nimic.

Consolaţi-vă cu gândul că pentru ea milioane de oameni au murit în miile de lupte pe baricadele şi pe fronturile de război. Consolaţi-vă cu gândul că ideile noastre vor învinge.

Anton

*

Andreas Likourinos [Αντρέας Λικουρίνος]

14 ani, elev, născut la Kallithea/Atena. Împuşcat fără proces la 5 septembie 1943 la Kessariani.

Tată, ei mă duc la Kessariani pentru execuţie împreună cu alţi şapte arestaţi. Te rog să informezi familiile lor. Nu fii trist. Mor pentru libertate şi pentru patrie.
Andreas

*

Elefthérios Kiossés [Ελευθέριος Κιωσσής]

19 ani, student al literaturii şi filozofiei, împuşcat la 5 iunie 1942 la Kessariani ca ostatec.

Dragă mamă, dragă tată, surioară,
Astăzi, la 5 iunie 1942, ne vor împuşca. Vom muri ca bărbaţi pentru patrie. Nu sufăr deloc şi de aceea nici nu vreau ca voi să suferiţi. Nu vreau nici plânsete, nici lacrimi. Aveţi răbdare. Vă urez să fiţi fericiţi şi să nu vă întristaţi din cauza mea. Salutări din toată inima tuturora. Suntem demni de strămoşii noştri şi de Grecia. Nu tremur şi vă scriu stând în picioare. Respir pentru ultima oară miresmele aerului elenic de la poalele muntelui Imetos. Este o dimineaţă minunată. Ne-am împărtăşit şi ne-am dat şi cu apă de colonie, pe care unul dintre noi o avea în buzunar.
Rămâi cu bine, Grecia, mamă a tuturor eroilor.
Lefteris

*

Konstantinos Sirbas [Κωνσταντίνος Σίρμπας]

22 de ani, frizer. A fost spânzurat în prezenţa tatălui său la 18 aprilie 1943 în piaţa centrală de la Trikala.

Tată scump,
Peste două ore mă vor spânzura în piaţă fiindcă sunt un patriot. Nu se poate face nimic. Nu fi trist, tată, aşa mi-a fost soarta. Nu voi muri singur. Rămâi cu bine. La revedere în lumea cealaltă. Vă aştept şi ziua revederii va fi o sărbătoare. Luaţi hainele mele de la poliţie. Portofelul meu nu conţinea nimic, dar este nou. Ia-l tu, tată. Adu-ţi aminte că fiul tău este întristat că nu va auzi clopotele libertăţii.
Kostas -
a fost scris că voi muri în aprilie.

*

Chaim

14 ani, fiu de ţăran, născut în Galiţia. În cursul unei razii a fost prins şi, împreună cu mii de alţi tineri evrei, dus în tabăra de la Pustkov şi ucis. Un ţăran a găsit scrisoarea lui aruncată prin sârma ghimpată şi a dat-o părinţilor săi.

Dragii mei părinţi,
Dacă cerul ar fi hârtie şi toate mările ale lumii ar fi cerneală, nici atunci n-aş fi în stare să descriu suferinţele mele şi tot ce văd în jurul meu. Lagărul se află într-un luminiş. Dis de dimineaţa suntem împinşi la muncă în pădure. Îmi sângerează picioarele fiindcă mi s-au luat pantofii. Muncim toată ziua, aproape fără mâncare şi noaptea dormim pe pământ – ni s-au luat şi paltoanele.
În fiecare noapte vin soldaţi beţi şi ne bat cu bâte de lemn, sunt plin de vânătăi, negru peste tot ca o bucată de lemn pârjolit. Din când în când ni se aruncă nişte morcovi cruzi sau sfecle furajere. Este mare ruşine: lumea se bate ca să prindă o bucăţică sau o frunzuliţă. Acum două zile doi băieţi au fugit, atunci am fost puşi la rând şi fiecare al cincilea a fost împuşcat. Eu nu eram cel de al cincilea, dar ştiu că de aici nu voi pleca viu.
Vă spun tuturora să rămâneţi cu bine şi plâng.

*

Eusebio Giambone

40 de ani, zeţar, născut la Monferrato/Asti. Împreună cu Gramsci şi Parodi a participat la ocuparea unor fabrici. În anul 1923 a fost obligat să emigreze în Franţa. După ce germanii au ocupat Franţa a fost activ în rezistenţă. Expulzat din Franţa, s-a întors la Torino şi a devenit membru al mişcării de rezistenţă. La 5 aprilie 1944 a fost împuşcat de corpul de execuţie al Gărzii Naţionale Republicane la poligonul naţional Martinetto din Torino.

În câteva ore desigur nu voi mai fi, dar te asigur că voi fi calm şi liniştit în faţa corpului de execuţie, aşa cum sunt şi acum, aşa cum am fost în cursul celor două zile ale pseudoprocesului, aşa cum am fost la pronunţarea sentinţei, fiindcă ştiam doar, chiar de la începutul pseudoprocesului, că rezultatul va fi condamnarea la moarte.
Oare cei care ne condamnă sunt tot aşa de calmi? Desigur că nu.

*

Irina Malozon [Ирина Mалозон]

Membră a organizaţiei de tineret Komsomol. A distribuit material scris de unchiul său (acel unchi căruia îi este adresată această scrisoare). În rezistenţă a fost curier, a fost prinsă de germani şi ucisă.

Dragă unchiule,
De moarte nu mi-e frică. Regret doar că viaţa mea a fost aşa de scurtă şi că am făcut puţin pentru ţara mea. Unchiule, m-am obişnuit deja cu închisoarea. Nu sunt singură, suntem mulţi. Unchiule, de aceea nici nu mi-e frică de moarte. Spune-i mamei să nu plângă. Oricum n-aş fi trăit multă vreme lângă ea. Aveam drumul meu. Mama să ascundă banii, altfel nemţii îi vor fura.
Rămâi cu bine, a ta nepoata Irina

*

Liubca Şevţova [Любка Щевцова]

Membră a grupului de tineret Garda Tânără, a fost prinsă de germani şi torturată. La 7 februarie 1943, cu o săptămână înaintea eliberării oraşului Krasnodon, a fost ucisă de SS.

Rămâi cu bine, mamă, pământul umed o va acoperi pe fiica ta Liubca.

*

Esther Srul

În septembrie 1942, aceia dintre cei 10000 de locuitori ai oraşului Kovel din Volhinia care încă nu fusese ucişi, au fost închişi în sinagogă. Capturaţii au fost duşi afară în grupuri şi împuşcaţi. O femeie a supraveţuit, devenind nebună. În ruinele sinagogei s-au găsit mesaje scrise în limba idiş.

Porţile se deschid. Iată-i pe ucigaşii noştri. Au mănuşi albe în mâinile lor murdare. Ne alungă doi câte doi din sinagogă. Dragele mele surori, şi dragi fraţi, cât de greu este să-ţi iei rămas bun de la viaţa frumoasă. Voi cei care rămâneţi în viaţă, să nu uitaţi niciodată uliţa noastră evreiască. Fraţi şi surori, răzbunaţi-ne faţă de ucigaşii noştri.
Esther Srul, ucisă la 15 septembrie 1942

*

Elli Voigt

32 de ani, născută la Berlin. Avea legătură cu mişcarea clandestină a muncitorilor. Nu există documente privind arestarea sau procesul său. La 8 decembrie 1944 a fost decapitată.

Dragul meu camarad,
Mi s-a îngăduit să-mi iau rămas bun de la tine, ceea ce, din păcate, celor mai mulţi oameni nu este permis. Ştiu că tu, dacă ţi-ar sta în putere, mi-ai lua cea mai grea povară. Fiecare, însă, trebuie să răspundă singur pentru faptele sale. Dragostea mea pentru tine mă ajută mai mult decât credeam. Nu cred că trebuie să te asigur că te voi iubi până în mormânt. Fii tu copiilor ceea ce ai fost şi pentru mine, un camarad. Merg spre moarte cu speranţa vieţii. Merg având credinţa într-o viaţă mai bună pentru voi.

2/2/2007 - 19:18




Lingua: Polacco

POLSKI PRZEKŁAD listów i biografii
TRADUZIONE POLACCA delle lettere e delle biografie

Versione Polacca delle lettere e delle biografie
Traduzione di Werner Hölscher-Valtchuk

A cura di Incontri Europei / Fondazione L’Unione Europea Berlin e Werner Hölscher-Valtchuk

Iniziativa ‘Le Scuole di Pace | Pace for Peace’
Anton Popow [Антон Попов]

26 lat – nauczyciel i dziennikarz. Pochodził z rodziny politycznie prześladowanej. Opublikował opowiadania i wierzse. Rozstrzelany w Sofii 23 lipca 1943r.

Kochana Mamo, kochany Bracie, kochana Siostro!

Umieram za świat, ktory będzie promieniował tak silnym światłem i takim pięknem, że moja ofiara nie ma znaczenia .
Pocieszcie się myślą, że za ten świat umarli miliony ludzi w tysiącach walk na barykadach i na frontach wojny. Pocieszcie się myślą, że nasze ideje zwyciężą.

Anton

*

Andreas Likourinos [Αντρέας Λικουρίνος]

14 lat, uczeń, urodzony w Kallitei k. Aten. Bez postępowania sądowego rozstrzelany w Kessariani 5 września 1943 r.

Tato,

zawiozą mnie do Kessariani, żeby stracić razem z siedmioma innymi aresztowanymi. Proszę Ciebie, poinformuj ich rodziny. Nie bądź smutny. Umieram za wolność i ojczyznę.

Andreas

*

Eleftherios Kiosses [Ελευθέριος Κιωσσές]

19 lat, student literatury i filosofii, rozstrzelany jako zakładnik w Kessariani 5 czerwca 1942r.

Kochani Mamo, Tato i Siostrzyczko,

dzisiaj 5 czerwca 1942 r. rostrzelają nas. Umrzemy jako mężczyźni za ojczyznę. Ja wcale nie cierpię i dlatego też nie chcę, żebyście Wy cierpieli. Nie chcę żadnego biadania i żadnych łez. Bądźcie cierpliwi. Zyczę Wam, żebyście byli szczęśliwi, a nie smutni ze względu na mnie. Pozdrowienia wszystkim z całego serca. Jesteśmy godni naszych przodków i Grecji. Nie trzęsę się, piszę Wam stojąc wyprostowany na moich nogach. Po raz ostatni oddycham aromatycznym helleńskim powietrzem pod Hymettosem. Jest przepiękny poranek. Przyjęliśmy świętą komunię i pokropiliśmy się wodą kolońską, którą ktoś z nas miał w kieszeni.
Zegnaj Grecjo, matko bohaterów!

Lefteris

*

Konstantinos Sirbas [Κωνσταντίνος Σίρμπας]

22 lata, fryzjer. Powieszony w obecności ojca na placu glównym w Trikale 18 kwietnia 1943r.

Mój szanowny Ojcze,

za dwie godziny powieszą mnie na placu, bo jestem patriotą. Nic nie można zrobić. Nie bądź, Ojcze, rozgoryczony, taki mój los. Umrzę w towarzystwie. Zegnaj. Do zobaczenia w innym świecie. Będę na Was czekał, i dzień, w którym przyjdziecie, będzie świętem. Moją odzież możecie odebrać w policji. Mój Pugilares jest pusty, ale nowy. Ty go weź, Ojcze. Pamiętaj, że Twój syn jest rozgoryczony, bo nie usłyszy dzwonów wolności.

Kostas – było napisane, że umrę w kwietniu.

*

Chaim

14 lat, syn rolnika, urodzony w Galicji. Aresztowany podczas łapanki, deportowany z tysiącami innych młodych żydów do obozu w Pustkowie i zamordowany tamże. Pewien chłop znalazł ten list, przerucony przez drut kolczasty i oddał rodzicom chlopca.

Moi kochani Rodzice,

gdyby niebo było papierem, a wszystkie morza ziemi atramentem, nie mógłbym opisać Wam swojego cierpienia i wszystkiego, co widzę dookoła. Obóz znajduje się na polanie. Wcześnie z rana pędzą nas do lasu na pracę. Moje stopy krwawią, bo odebrano mi buty. Cały dzień pracujemy, prawie bez jedzenia, a nocą śpimy na ziemi, odebrano nam też płaszcze.
Co nocy przychodzą pijani żołnierze i biją nas drewnianymi pałkami, i moje ciało jest czarne od siniaków jak kawał obpalonego drewna. Czasami rzucają nam surowe marchewki albo buraki pastewne, i to hańba: biją się tu, by zdobywać troszkę z tego czy choć listek. Wczoraj uciekło dwóch chłopców, postawiiono nas w szeregu i co piątego zastrzelono. Nie byłem piątym, ale wiem, że żywy stąd nie wyjjdę.
Zegnam się ze wszystkimi i płaczę.

*

Esther Srul

We wrześniu 1942 r. zamknięto tych z 10000 mieszkańców Kowla na Wołyniu, których jeszcze nie zabili, do synagogi. Wypuszczano ich grupkami i rozstrzeliwano. Jedna kobieta przeżyła, ona dostała obłędu. W ruinach synygogi znaleziono krótkie listy w języku jiddisz.

Otwiera się brama. Tam nasi mordercy. Ubrani na czarno. Ich brudne ręce w białych rękawiczkach. Parami wypędzają nas z synagogi. Kochani bracia i siostry, jakie to ciężkie żegnać się z pięknym życiem. Wy, którzy będziecie żyć, nigdy nie zapomnijcie naszej małej uliczki żydowskiej. Siostry i bracia, pomścijcie się na naszych mordercach.

Esther Srul,
zamordowana 15 września 1942r.

*

Irina Malozon [Ирина Малозон]

Członkini organizacji młodzieżowej „Komsomol“. Rozpowszechniała materiały, które napisał jej wujek (ten, do którego skierowano ten list). W ruchu oporu była łączniczką, Niemcy ją aresztowali i zabili.

Kochany Wujku,

nie boję się śmierci. Tylko żal mi, że tak krótko żyłam i tak mało zrobiłam dla swego kraju. Wujku, już się przyzwyczaiłam do więzienia. Nie jestem sama, jest nas dużo. Wujku, to dlatego nie boję się śmierci. Powiedz Mamie, żeby ona nie płakała. I tak nie bym żyła z nią długo. Miałam swoją drogę. Niech Mama schowa pieniądze, bo inaczej Niemcy je ukradną.

Zegnaj, Twoja siostrzenica Irina

*

Eusebio Giambone

40 lat, składacz maszynowy, urodzony w Monferrato/Asti. Razem z Gramsci i Parodi uczestniczył w okupowaniu fabryk. 1923 zmuszony do emigracji do Francji, po okupacji Francji przez Niemcy działał w ruchu oporu. Eksmitowany z Francji wrócił do Turyna i tam współpracował z ruchem oporu. Rozstrzelany przez pluton egzekucyjny Republikańskiej Gwardii Narodowej (G.N.R.) na strzelnicy Marinetto w Turynie 5 kwietnia 1944 r.

Za kilka godzin mnie na pewno już nie będzie, mimo tego upewniam Ci, że będę stał spokojny i opanowany przed plutonem egzekucyjnym, tak jak jestem spokojny i opanowany teraz i byłem w ciągu tych dwóch dni procesu pozornego, i podczas wygłaszania wyroku, bo wiedziałem już od początku tego procesu pozornego, że jego wynikiem będzie wyrok śmierci.
Czy tamci, którzy nas sądzą, też są tacy spokojni? Na pewno nie.

Lubka Szewcowa [Любка Щевцова]

Członkini organizacji młodzieżowej „Molodaja Gwardia“, aresztowana i poddana torturom przez Niemców. Zabita przez SS 7 lutego 1943 r., tydzień przed wyzwoleniem miasta Krasnodon.

Zegnaj, Mamo, Twoja córka Lubka odchodzi do wilgotnej ziemi.

*

Elli Voigt

32 lata, urodzona w Berlinie. Była w kontakcie z tajnym ruchem oporu robotników. Nie ma dokumentów co do jej aresztowania i procesu. Scięta 8 grudnia 1944r.

Mój kochany Kolego,

jest mi dane pożegnać się jeszcze z Tobą, niestety większość ludzi nie ma tej możliwości. Wiem, gdybyś mógł, to byś przejął najtrudniejsze na siebie. Ale każdy sam musi zapłacić za to, co on zrobił. Moja miłość do Ciebie ułatwia mi to w większym stopniu, niż przypuszczałam. Chyba nie muszę Cię zapewniać, że kocham Cię aż do grobu. Zawsze bądź dzieciom tym, którym zawsze byłeś dla mnie, kolegą. Idę naprzeciwko śmierci pełna nadziei na życie. Odchodzę wierząc w lepsze życie dla Was.

inviata da Jürgen Petzinger / IncontriEuropei - Fondazione L'Unione Europea - 24/7/2007 - 19:23


ho visto il filmato con la mia classe(5°liceo della formazione livorno)ed è stata un'esperienza forte.sicuramente questo filmato andrebbe divulgato il più possibile nelle scuole e tra i giovani.trovo che la formula lettere e musica sia efficacissima, perchè riesce a toccare nel profondo con sentimento e trascina lo spettatore in una situazione emotiva dura ma istruttiva.infine è sicuramente da considerare come un manifesto, che induce e trasmette un sentimento pacifista di cui la nostra società ha ancora un disperato bisogno.

Miriam Delnevo - 7/6/2006 - 21:51




Lingua: Danese

Traduzione di Ginnasio Vagur Faeroer Islands
A cura di Incontri Europei | Fondazione L'Unione Europea Berlino
Anton Popov (dänisch)

26 år – lærer og journalist. Stammer fra en politisk forfulgt familie, udgav fortællinger og digte. Han blev den 23, juli 1943 i Sofia henrettet ved skydning.

Kære mor, kære bror og kære søster. Jeg dør for en verden, som vil stråle med et så stærkt lys og sådanne skønhed, at mit eget offer intet betyder. Trøst jer med tanken om, at millioner af mennesker har ladt livet i tusinder af kampe på barrikaderne og ved krigsfronterne. Trøst jer med tanken om, at vores Idee vil sejre.

Anton


Andreas Likourinos (dänisch)

14 år, elev, født i Kallithea/Athen. Uden rettergang henrettet ved skydning den 5. september 1943 i Kessariani.

Far, de fører mig sammen med syv andere arresterede til henrettelse til Kessariani. Jeg beder dig, giv deres familier besked om det. Vær ikke ked af det. Jeg dør for friheden og fædrelandet.

Andreas


Elefthèrios Kiossès (dänisch)

19 år, litteratur-og filosofistuderende, skudt som gidsel den 5. juni 1942 i Kessariani.

Kære mor, far og søskende, idag, den 5. juni 1942 henretter de os ved skydning. Vi dør som mænd for vores fædreland. Jeg lider aldeles ikke, og derfor vil jeg heller ikke, at I lider. Jeg vil ingen klager og ingen tårer. Hav tålmodighed! Jeg ønsker, at I er lykkelige og ikke kede af det på mine vegne. Hilsner til alle fra hele mit hjerte. Vi er vores forfædre og Grækenland værdige. Jeg skælver ikke, og jeg skriver til jer rank og stående på mine fødder. Jeg indånder for sidste gang den duftende helleniske luft ved foden af Hymettos. Det er en vidunderlig morgen. Vi er gået til alters og har besprojtet os med Eau de Collogne, som en af os havde i sin taske. Lev vel, Grækenland, heltenes moder!

Lefteris


Konstantinos Sirbas (dänisch)

22 år, frisør. Hængt på torvet i Trikala den 18. april 1943, mens hans far så på.

Min højtærede far, om to timer vil de hænge mig på torvet, fordi jeg er patriot. Der kan man intet stille op. Vær ikke forbitret, far, sådan var det forudbestemt for mig. Jeg dør sammen med andere. Lev vel. På gensyn i en anden verden. Jeg venter jer, og den dag, I kommer, vil blive en festdag. Mit tøj kan I hente ved politiet. Min tegnebog var tom, men den er ny. Tag du den, far. Husk, din søn er forbitret over, at han ikke ville kunne høre frihedsklokkerne.

Kostas – det stod skrevet, at jeg skulle dø i april.


Chaim (dänisch)

14 år, bondesøn, født i Galizien. Han blev arresteret ved en razzia og sammen med tusinder af andere unge jøder bragt til lejren Pustkow, hvor han blev dræbt. Brevet, som var stukket igennem pigtrådshegnet, blev fundet af en bonde, som gav den til drengens forældre.

Hvis himlen var papir og hele verdens have var blæk, ville jeg ikke kunne beskrive jer min elendighed og alt det, som jeg ser omkring mig. Lejren befinder sig på en lysning. Fra tidlig om morgenen driver man os ud i skoven til at arbejde. Mine fødder bløder, fordi man har taget skoene fra os. Hele dagen arbejder vi, næsten uden at spise, og om natten sover vi på den bare jord – også frakkerne har man taget fra os. Hver nat kommer fulde soldater og slår os med kæppe, og min krop er dækket af sorte blodskudte pletter som et forkullet stykke træ. Af og til kaster man rå gulerødder eller en rå hen til os, og det er en skam: her slås man for at få fat i et lille stykke eller et lille blad. I forgårs brød to drenge ud, der har man stillet os op i en række og hver femte blev skudt. Jeg var ikke den femte, men jeg ved, at jeg ikke kommer levende herfra. Ich sage farvel til alle og græder.

Chaim


Eusebio Giambone (dänisch)

40 år gammel, maskinpasser, født i Monferrato/Asti. Deltog sammen med andre i besættelsen af fabrikker. 1923 blev han tvunget til at udvandre til Frankrig, arbejdede efter Frankrigs besættelse af tyskerne i modstandsbevægelsen. Blev senere udvist og vendte tilbage til Turin, hvor han tilsluttede sig modstandsbevægelsen. Den 5. april blev han skudt på den nationale skydeplads Martietto i Turin af et eksekutionskorps under den Republikanske Nationalgarde

G.N.R.

Om få timer vil jeg med sikkerhed ikke længere være i live, men vær sikker på, at jeg vil stå rolig og fattet foran eksekutionskorpset, ligesom jeg er det nu og som jeg har været det i dagene under skueprocessen og ved domsafsigelsen, fordi jeg vidste allerede ved begyndelsen af denne skueproces, at resultatet ville være en dødsdom. Er de, der dømmer os, lige så rolig? Bestemt ikke.


Irina Malozon (dänisch)

Medlem af ungdomsorganisationen Komsomol. Fordelte materiale, som hendes onkel (som brevet er stilet til) havde forfattet. Udøvede forbindelsesaktiviteter for modstandsbevægelsen. Hun blev arresteret af tyskerne og dræbt.

Kære onkel! Jeg er ikke bange for døden. Jeg er bare ked af at have levet så kort og kun gjort så lidt for mit land. Onkel, nu har jeg vænnet mig til fængslet. Jeg er ikke allene, vi er mange. Onkel, derfor er jeg ikke bange for døden. Sig til mor, at hun ikke skal græde. Jeg havde alligevel ikke levet så længe sammen med hende. Jeg havde min egen vej at gå. Mor skal gemme pengene, ellers stjæler tyskerne dem.

Farvel, din niece Irina.


Ljubka Schewtzowa (dänisch)

Medlem af ungdomsgruppen ”Molodaia Gwardija” (unge vagt) blev arresteret og tortureret af tyskerne. Den 7. februar 1943 blev hun – en uge før Krasnodons befrielse – dræbt af SS.

Farvel, mor, din datter Ljubka går bort, ned i den fugtige jord.


Ester Srul (dänisch)

I september 1942 blev de af de 10.000 indbyggere i Kowel i Wolhynien, som endnu ikke war blevet dræbt, spærret ind i synagogen. I grupper blev de ført ud og skudt. En kvinde overlevede, hun blev sindssyg. i synagogens ruiner fandt man budskaber i jødisk sprog:

”Portene åbnes. Der er vores mordere. Sortklædte. På deres beskidte hænder bærer de hvide handsker. Parvis jager de os ud af synagogen. Kære søstre og brødre, hvor er det svært at tage afsked med dette dejlige liv. I, der lever videre, glem aldrig vores lille jødiske gade. Søstre og brødre, tag hævn på vores mordere – for os.

Ester Srul, myrdet den 15. september 1942


Elli Voigt (dänisch)

32 år, født i Berlin. Kom i kontakt med arbejdernes hemmelige modstandsbevægelse. Om hendes arrestering og retssag findes der intet materiale. Den 8. december 1944 blev hun halshugget.

Min kære ven, det er mig forundt at tage afsked med dig, som desværre ikke er muligt for de fleste mennesker. Jeg ved, at du ville tage det sværeste fra mig, hvis det stod i din magt. Dog må enhver selv stå til ansvar for det, han har gjort. Min kærlighed til dig gør det lettere for mig, end jeg troede. At jeg elsker dig, indtil jeg dør, behøver jeg vel ikke forsikre dig om. Vær for børnene altid det, som du var for mig, en ven. Med håbet på livet går jeg i døden. Jeg går i troen om et bedre liv for jer.

inviata da Jueren Petzinger | Incontri Europei - 14/10/2011 - 10:10




Lingua: Italiano (faroese)

Versione faroese
Traduzione di Ginnasio Vagur Faeroer Islands
A cura di Incontri Europei | Fondazione L'Unione Europea Berlino
Anton Popov (färöisch)

26 ár – lærari og journalistur. Ættaður frá eini politiskari forfylgdari familju, almannakunnger frásøgnir og yrkingar. Han bleiv tann 23.juli 1943 tikin av døgum vi skjóting í Sofia.

Kæra moðir, kæri bróðir, kæra systir. Eg doyggi fyri ein heim, ið vil strðála við einum so sterkum ljósi, eini sovorðnum vakurleika, at mítt egna offur onki hevur at týða. Uggið tykkum við tankanum um at milliónir av mennskjum doyðu í túsindavís av dystum í hernaði krígsfrontin, Uggið tykkum við tankanum um at okkara hugsjón vil sigra.

Anton


Andreas Likourinos (färöisch)

14 ára gamal, næmingur, føddur í Kallithea/Athen. Uttan mannagongd tann 5. september 1943 í Kessariani tikin av døgum við sjóting.

Faðir, teir taka meg til Kessariani til avrætting saman við sjey øðrum handtiknum. Eg bøni tykkum, gevið familjum teirra boð. Ger tey ikki kedd. Eg doyggi fyri frælsi og faðirlandið.

Andreas


Elefthèrios Kiossès (färöisch)

19 ára, bókmenta-og heimspeki lesandi, skótin sum gísli, tan 5. juni 1942 í Kessariani.

Góðu faðir, móðir og lítlusystrar, í dag tann 5. juni 1942 avrætta tey okkum við at skjóta okkum. Vit doyggja sum menn fyri okkara land. Eg líði slett ikki, og tí vil eg heldur ikke, at tit líða. Eg vil eingi klaga og eingi tár. Havið tol. Eg ynski, at tit eru eydnusom, og ikki eru kedd mína vegna. Heilsan frá mínum hjarta til tykkum øll. Vit eru forfedra og Grikkalandi verrdugir. Eg skelvi ikki, eg skrivi til tykkum rættur, standandi á fótum mínum. Eg andi inn fyri síðstu ferð, ta vælangandi ljósu luftina undir Hymettos. Tað er ein vakur morgun. Vit eru farin til altars og hava sproytað okkum við luktilsi, sum ein hevði í tasku síni. Liv væl Grikkaland, móður hetjuna.

Lefteris


Konstantinos Sirbas (färöisch)

22 åra gamal, frisørur. Bleiv hongdur á torgið í Trikala tann 18.april 1943, meðan pápi hansara var hjástaddur.

Mín høgt metti faðir, um tveir tímar fara tey at hongja meg á torginum, tí eg eri ein føðilandsvinur. Har kann man onki gera. Ver ikki beiskur faðir, tí soleiðis var tað avgjørt frammanundan. Eg doyggi í felagsskapi. Farvæl. Vit síggjast aftur í einari aðrari verð. Eg bíði efter tykkum og tí degi, tit koma, tað verður ein veitsludagur. Far eftir mínum klæðum hjá løgregluni. Mín mappa hevði onki í sær, men hon var nýggj. Tak tú hana, pápi. Minst til, at tín sónur er illur um, at hann ikki sleppur at hoyra frælsisklokkurnar.

Kostas -Tað stóð skrivað, at eg skuldi doyggja í apríl.


Chaim (färöisch)

14 ára gamal bóndasonur, føddur í Garsialandi. Hann bleiv tikin í einari húsarannsókn og bleiv saman við fleiri túsund øðrum ungum jødum sendur til Pustkow leguna og har varð hann dripin. Brevið bleiv stungið ígjøgnum píkatráðshegnið vorð síðani funnið av einum bónda, sum gav foreldrunum tað.

Míni kæru foreldur um himmalin gjørdist pappír og øll heimsins høv gjørdust blekk, kundi eg framvegis ikki greitt tykkum frá øllum tí ringa sum eg síggi uttanum meg og allari mína sorg. Legan liggur á einum bera. Frá tíðliga á morgni verða vit riknir út í skógin at arbeiða. Føturnar hjá mær bløða, tí teir hava tikið skógvarnar frá mær. Vit arbeiða næstan allan dagin uttan at fáa at eta, og um næturar sova vit á berari jørð – sjálvt frakkarnar hava teir tikið frá okkum. Hvørja nátt koma fullir hermenn og sláa okkum við knipplum og kroppurin hjá mær er svartur av blóðbløðrum, eins og eitt uppkolað træpetti. Av og á tveita teir okkum ráðar gularøtur ella eina rót, og tað er skomm: her berjist ein fyri at fáa eitt lítlið stykki ella eitt blað. Fyrradagin flýddu tveir dreingir. Teir stillaðu okkum upp í eitt rað, og fimti hvør varð skotin. Eg var ikki tann fimti, men eg veit, at eg ikki komi higani á lívi. Eg sigi tykkum øllum farvæl og gráti.

Chaim


Eusebio Giambone (färöisch)

40 ára gamal maskinmaður, føddur í Monferrato/Asti. Luttók saman við ørðum í stýrinum av verksmiðuni. 1923 bleiv hann noyddur til at flyta út til Fraklands, arbeiddi í mótstandsrørðsluni eftir at týskarnir høvdu hertikið Frakland. Bleiv seinni útvístur og kom aftur til Turin, har hann stuðlaði mótstøðurørðsluni. Tann 5.apríl bleiv hann skotin á tí nationala skjóti staðnum Martietto i Turin av einum avrættingarbólki undir tí Repiblikansku Nationalgardu G N R.

Um fáar tímar eri eg nokk ikki longur á lívi, men verið vís í, at eg vil standa róligur og friðsælur framman fyri avrættingarbólkinu, líka sum eg eri nú, og sum eg havi verið í døgunum rættargongdiniog við dóminum, tí eg visti longu í byrjanini av rættargongdini, at úrslitið vildi vera deyðadómur. Eru tey, ið døma okkum, eis rólig og vit? Avgjørt ikki.


Irina Malozon (färöisch)

Limur í ungdómsrørðsluni Komsomol. Deildi út tilfar sum hennara mammubeiggi (sum brævið er ætlað til) hevði skrivað. Framdu samband til mótstøðurørðsluna. Hon bleiv handtikin av týskarunum og dripin.

Góði mammabeiggi! Eg eri ikki beingin fyri deyðanum. Eg eri bara kedd av at hava livað so stutt og gjørt so lítið fyri mítt land. Mammubeiggi, nú havi eg vant meg við fongslið. Eg eri ikki einsamøll, vi eru fleiri. Mammubeiggi, tí eri eg ikki bangin fyri deyðanum. Sig við mammu, at hon ikki skal gráta. Eg hevði allíkavæl ikki liva so leingi saman við henni. Eg hevði gingið mína egnu leið. Mamma skal goyma peningin, annars stjala týskararnir teir.

Farvæl, tín systurdóttir Irina.


Ljubka Schewtzowa (färöisch)

Limur í ungdómsbólkinum ”Molodaia Gwardija” varð handtikin og pínd af týskarum. Tann 7. februar 1943 varð hon dripin av SS, eina viku áðren frígeringina av Krasnodon.

Farvæl, mamma, dóttur tín Ljubka fer í ta vátu mold.


Ester Srul (färöisch)

Í septembur 1942 vórðu tey av teimium 10.000 fólkunum í Kowel í Wolhynien, sum enn ikki vórudripin, læst inni í synagoguni. Í bólkum blivu fangarir førdir út og skotnir. Ein kvinna yvirlivdi, honbleiv sinnisjúk. Í leivdunum av synagoguni fann man boðskap á jiddiskum máli:

“Durnar verða latnar upp. Har eru okkara drápsmenn. Ílatnir svart. Á teirraskitnu hondum hava teir hvítar handskar. Í pørum jagstra tey okkum út úr synagoguni. Góðu systrar og brøðir, hvat er tað svárt at siga farvæl við hetta góða lív. Tit, ið liva víðari, gloymi aldrin okkara lítlu jødisku gøtu. Systrar og brøðir, hevnið tykkum inná okkara drápsmemm okkara vegna.”

Ester Srul, dripin tann 15. september 1942


Elli Voigt (färöisch)

32 ára, fødd í Berlin, kom í samband við ta loyniligu mótstøðurørsluna hjá arbeiðarunum. Um hennara handtøku og rættarmál finst einki tilfar. Tann 8. desembur 1944 varð hon hálshøgd.

Mín góði vinur Mær unnist at siga tær farvæl, sum flest øll menniskju tíverri ikki hava møguleika til. Eg veit, at tú vildi tikið tað ringasta frá mær, um tað stóð í tína makt. Tó má ein og hvør standa til svars fyri tað, hann heveur gjørt. Mín kærleiki til tín ger tað lættari, enn eg helt. At eg elski teg til deyðan, nýttist mær ikki at tryggja tær, Ver altíð tað fyri børnini, sum tú vart fyri meg, ein vinur. Við vón fyri lívinum fari eg í deyðan. Eg fari í trúnni um eitt betri lív fyri tykkum.

inviata da Juergen Petzinger | Incontri Europei - 14/10/2011 - 10:14


Pagina principale CCG

Segnalate eventuali errori nei testi o nei commenti a antiwarsongs@gmail.com




hosted by inventati.org