Lingua   

Pohod na Sybir

Vasile Alecsandri
Lingua: Rumeno

Lista delle versioni e commenti


Ti può interessare anche...

Dormi în pace
(Valeriu Sterian)
Lume, lume
(anonimo)
Doina Haşului [Doina delle celle H]
(anonimo)


[1877]
Poesia di Vasile Alecsandri
A poem by Vasile Alecsandri
Poème de Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandrin runo

Artur Grottger (1837-1867): Pochód na Sybir, 1866
Artur Grottger (1837-1867): Pochód na Sybir, 1866
Sub cer de plumb întunecos,
Pe câmp plin de zapadă
Se trăgănează-ncet pe jos
O jalnică gramadă
De oameni trişti şi îngheţaţi,
Cu lanţuri ferecaţi.

Sărmani!... de şase luni acum
Ei merg fără-ncetare
Pe-un larg pustiu ce n-are drum,
Nici adăpost, nici zare.
Din când în când un ostenit
Mort cade, părăsit!

E lung cel şir de osândiţi!
Pe vânăta lor faţă
Necontenit sunt pălmuiţi
De-un crivăţ plin de gheaţă,
Şi pe-al lor trup de sânge ud
Des cade biciul crud.

În urma lor şi pe-mprejur
Cazaci, başchiri sălbatici,
Cu suliţi lungi, cu ochi de ciur
Alerg pe cai zburdatici,
Şi-n zarea sură stă urlând,
Urlând lupul flămând.

Dar unde merge-acest popor
Ce nu mai are-n lume
Nici o sperare-n viitor,
Nici patrie, nici nume?...
Se duce, şters dintre cei vii,
Să moară prin pustii.

Palid convoi, pierdut, uitat,
Coloană funerară,
Ea poartă-n frunte un stigmat...
Amorul sfânt de ţară!
O! sfânt, sublim, ceresc amor,
Câţi pentru tine mor!

Ah! câţi martiri pentr-un cuvânt,
Un dor de libertate,
Cu zile mers-au la mormânt
Prin răzbunări turbate!
Câţi au format grozavul şir,
Pohodul la Sybir!

Acum coloana s-a oprit
Sub crivăţul de noapte.
Din sânu-i rece, amorţit,
Ies dureroase şoapte.
Toţi se înşiră-acum în rând,
Gemând şi tremurând.

Un comandant, aprig călău,
I-adună ca pe-o turmă
Şi-nseamnă chiar pe biciul său
Câţi au căzut în urmă;
Apoi în vânt cu aspru glas
Dă ordin de popas.

Convoiu-ntreg, nedezlipit,
Îngenunchind se lasă
Pe câmpul alb şi troienit,
Sub negura geroasă,
Şi stă gramadă la un loc,
Făr-adăpost, nici foc.

Cu pieptul pe omăt lungiţi,
Sărmani! adorm îndată,
Visând de câmpii înfloriţi,
De ţara depărtată,
Şi pieptul lor plin de amar
Se bate tot mai rar.

Unul prin vis vede plângând
O mamă-mbătrânită.
Altul se-ngâna dismierdând
Soţia lui iubită,
Şi toţi pe sub genele lor
Au lacrime de dor.

Ei dorm adânc! ş-al nopţii vânt
Cu şuier viscoleşte;
Ei dorm adânc; şi pe pământ
Mereu troianul creşte,
Şi stelele, privind la ei,
Plâng lacrimi de scântei.

Treptat, omătul spulberat
Se-ntinde ca o mare,
Şi creşte, şi sub el, treptat,
Convoiu-ntreg dispare,
Şi-n zori tot câmpu-i învelit
C-un giulgi nemărginit.

Au fost! acum ei unde sânt?...
Un cârd de vulturi zboară
Pe sus c-un repede avânt
Şi iute se coboară,
Iar dintre brazi vine urlând,
Urlând lupul flămând!...

inviata da Riccardo Venturi - 26/10/2020 - 08:28



Lingua: Italiano

Traduzione italiana / Italian translation / Traduction italienne / Italiankielinen käännös:
Riccardo Venturi, 25-26/10/2020
LA MARCIA IN SIBERIA

Sotto un cielo buio e plumbeo
Nei campi innevati
Si trascina lenta, a piedi
Una desolata massa
Di uomini tristi e raggelati
In ceppi incatenati.

Disgraziati!... ormai da sei mesi
Camminano senza sosta
In un gran deserto senza né strada,
Né riparo e né orizzonte.
Di tanto in tanto uno, sfinito,
Cade morto e abbandonato !

È lunga, quella fila di forzati !
Sulla loro faccia paonazza
Son di continuo schiaffeggiati
Da un ventaccio ghiacciato,
E, sul loro corpo insanguinato
Spesso cadon crudeli frustate.

Dietro di loro, e tutt'attorno,
Cazachi e baschiri selvaggi,
Con lunghe lance e occhi penetranti
Corron su cavalli sfrenati,
E all'orizzonte pallido, ulula,
Ulula il lupo affamato.

Ma dove va questo popolo
Che più non ha un mondo,
Né una speranza nell'avvenire,
Né patria e né nome...?
Vanno, come morti tra i vivi,
A crepare in quegli osmannori.

Convoglio pallido, sperso,
Dimenticato, colonna funebre,
Portano in fronte uno stigma...
Il sacro amor di patria !
Oh! Santo, sublime, divino amore,
Quanti per te muoiono!

Ah! Quanti martiri per una parola,
Per un anelito di libertà,
Man mano andati alla tomba
A causa di rabbiose vendette !
Quanti han formato quell'orrenda fila,
La marcia verso la Siberia!

Ora s'è fermata la colonna
Sotto il vento notturno sferzante.
Dal suo seno escon soffusi
Dolorosi bisbiglìi.
Tutti si dispongon ora gemendo,
Tremando, in ischiera.

Un comandante, selvaggio boia,
Li raduna come in un gregge
E indica proprio con la sua frusta
Quanti son caduti dietro;
Poi, nel vento, con voce aspra
Ordina la sosta.

Tutto il convoglio, compatto,
Si lascia cadere in ginocchio,
Sul campo bianco tutto innevato,
Sotto la nebbia gelata,
E sta quel gruppo là, da una parte,
Senza riparo, senza un fuoco.

Col petto sulla neve, sdraiati
S'addormentano presto quei disgraziati
Sognando dei campi in fiore
Della loro terra lontana.
Nel loro petto, pieno d'amarezza,
Palpita il cuore sempre più rado.

Uno, nel sogno, vede piangente
Una madre diventata vecchia.
Un altro mormora, accarezzando
La sua sposa amata,
E a tutti le guance son rigate
Da lacrime di dolore.

Dormon profondi! E il vento della notte
Sibila e infuria nella tormenta;
Dormon profondi; e sul terreno
Cresce la neve continuamente,
E le stelle li guardano
E piangon lacrime scintillanti.

Poco a poco, la neve portata dal vento
Si stende come un mare,
E cresce, e via via, sotto di lei
Scompare tutto il convoglio,
E, all'alba, tutto il campo è ricoperto
Come un sudario sconfinato.

Furono! E, ora, dove sono...?
Un branco di avvoltoi si getta
In volo, con un rapido slancio
E presto cala su di loro.
E ancora tra gli abeti, ululando,
Arriva il lupo affamato! …

26/10/2020 - 08:36



Pagina principale CCG

Segnalate eventuali errori nei testi o nei commenti a antiwarsongs@gmail.com




hosted by inventati.org