La 16 decembrie, după calendare,
Era preziua sfinţilor strămoşi,
Care strigau din neuitare,
Să nu lăsăm urmaşilor povara
Să vadă, s-audă şi să tacă.
La 17 decembrie, duminica mare,
Cu ce durere ne-învăţam să fim,
Să fim şi toţi, şi fiecare,
Să dăruim copiiilor
Speranţa, vorbirea, privirea şi lumina!
Timişoara, Timişoara, Timişoara...
La Timişoara au coborît în stradă
Frica, deznădejdea şi speranţa,
Speranţa cea din urmă-libertatea.
Noi nu plecăm!
Noi vrem sa fim!
Nu suntem laşi, nu suntem hoţi-
Chiar dacă ne-împuşcaţi pe toţi.
Noi nu plecăm!
Noi nu murim!
Noi nu plecăm!
Noi nu murim!
Noi nu plecăm!
Noi nu murim!
Timişoara, Timişoara, Timişoara...
Era preziua sfinţilor strămoşi,
Care strigau din neuitare,
Să nu lăsăm urmaşilor povara
Să vadă, s-audă şi să tacă.
La 17 decembrie, duminica mare,
Cu ce durere ne-învăţam să fim,
Să fim şi toţi, şi fiecare,
Să dăruim copiiilor
Speranţa, vorbirea, privirea şi lumina!
Timişoara, Timişoara, Timişoara...
La Timişoara au coborît în stradă
Frica, deznădejdea şi speranţa,
Speranţa cea din urmă-libertatea.
Noi nu plecăm!
Noi vrem sa fim!
Nu suntem laşi, nu suntem hoţi-
Chiar dacă ne-împuşcaţi pe toţi.
Noi nu plecăm!
Noi nu murim!
Noi nu plecăm!
Noi nu murim!
Noi nu plecăm!
Noi nu murim!
Timişoara, Timişoara, Timişoara...
×
![]()
